Type:
litografie
Title:
În curtea mănăstirii Câmpulung
Author/Issuer:
Bouquet, Michel

Description: Planșă din Album Valaque. Vues et costumes pittoresques de la Valachie dessines d'apres nature par Michel Bouquet et lithographies par Eug. Ciceri, Ferogio et M. Bouquet, Imp. Lemercier, Benard et Comp., Goupil et Vibert editeurs, Paris, 1843. În 1840-1842, Bouquet se afla în Valahia, unde, interesat de costume și de locuitori, a înregistrat cu admirație sinceră priveliști din București, Câmpulung, Târgoviște, de pe Valea Prahovei. Construcția elaborată a compozițiilor și exactitatea detaliului amintesc de alți confrați orientaliști, precum Prosper Marilhat sau Theodore Frere. Planșele lui Bouquet se remarcă prin precizia documentaristului, meticulos și fin observator, și sensibilitatea creatorului de atmosferă, a pictorului romantic, atent la culoarea locală. Cele 12 planșe ale albumului surprind spectaculosul arhitecturii brâncovenești sau al celei balcanice, obiceiuri și tipologii pitorești. Itinerarul artistului în Principate se poate reconstitui după cele 28 de desene păstrate în fondul George Sion al Bibliotecii Universitare din Cluj. Aflată în ruină la 1840, curtea interioară a mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung păstrează în compoziția artistului francez urmele gloriei de odinioară. În secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basarab, mănăstirea a fost refăcută integral și a fost înzestrată cu un impozant turn clopotniță fortificat. El domină imaginea, alături de un foișor elegant din secolul al XVIII-lea, susținut pe colonete cu arcaturi și capiteluri grațioase. O șatră de țigani nomazi își caută adăpost lângă zidurile prăbușite ale fostelor chilii - detaliu pitoresc de sorginte romantică prin care Bouquet evocă realitatea cotidiană lipsită de strălucire în comparație cu vestigiile glorioase ale trecutului. Inscripții litografiate sub cadru, stânga: Dessine d'apres nature et lith. par Michel BOUQUET, mijloc: Imp. de Lemercier, Benard et Ce/Paris, GOUPIL et VIBERT, edit.15 Boul. Montmartre et 7 rue de Lancry, dreapta: DANS LA COUR DU MONASTERE DE KIMPO-LONGO. Verso: ștampila dreapta MIRCEA PETRESCU cu cerneală albastră.


Domain
Artă plastică
Dating
1843
School
Școală franceză
Material/Technique (text)
litografie colorată cu guașă și parțial vernisată pe hârtie albă groasă
Dimensions
26x38,5 cm
Record verified by
Vida, Mariana
Accession number
105338/1252
Listing order
2185/06.05.2009 - Fond; Position 9 Download PDF