Type:
canceu
Title:
canceu

Description: Canceu cu corpul bombat, gât înalt și zvelt, prevăzut cu o toartă dreaptă. De la nivelul diametrului maxim al corpului până la 3 cm sub buză sunt dispuse patru brâie galbene, zimțate, în relief, lucrate manual, care împart suprafața vasului în registre orizontale. Aceste brâie galbene sunt limitate bilateral de brâie verzi sub formă de linii pictate. Primul registru, de jos în sus, prezintă trei grupe de ornamente liniare dispuse sub formă de linii verticale mărginite în partea de sus de câte 3 linii orizontale, curbate, de culoare albastră și galbenă; aceste grupe sunt intercalate cu motive liniare și curbilinii, de culoare albastră. Registrul al doilea prezintă trei grupe de motive liniare verticale intercalate cu puncte, toate de culoare albastră. Registrul al treilea prezintă motive fitomorfe – palmetă și motive liniare grupate în 6 grupuri. Ultimul registru prezintă grupuri de motive liniare, între care sunt intercalate motive fitomorfe – palmetă și motive curbilinii. Pe toartă apar linii orizontale, de culoare albastră. Vasul este smălțuit cu smalț plombifer (transparent), fiind angobat și în interior. Culori: alb, albastru, galben, verde.


Domain
Etnografie
Dating
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Ethnic Group/Culture
sași
Material/Technique (text)
lut, angobă albă, coloranți: albastru – oxid de cobalt, galben și verde; smalț plombifer (transparent); modelat la roată, angobare, decorare prin pictare cu pensula și cornul; smălțuire cu smalț plombifer (transparent); ardere oxidantă de două ori.
Dimensions
Î: 21 cm; Circumferința: 33 cm; DB: 5,5 cm; DG: 7,5 cm
Record made by
Stoica Flavia Paula
Record verified by
Șerdan-Orga Daniela-Camelia / Totszegi Tekla
Accession number
A. 1865
Listing order
2090/02.03.2012 - Fond; Position 70 Download PDF