Type:
icoană pe lemn
Title:
Plângerea lui Iisus Hristos; Icoană ferecată

Description: Piesă de formă dreptunghiulară alcătuită din icoana propriu-zisă și ferecătura. Blatul simplu, curbat, dintr-o foaie are pe spate două șanțuri în care se fixau pene ce nu permitea lemnului să se curbeze. Icoana prezintă scena punerii în mormânt a lui Iisus. El stă culcat pe giulgiu, așezat pe catafalc, cu ochii închiși, veșmânt în jurul șoldurilor și coroană crucigeră. Doi apostoli susțin giulgiul. Iisus este vegheat de Fecioara Maria (cu mâinile împreunate a rugăciune), două purtătoare de mir, doi arhangheli și cei doi apostoli. Tratarea atipică a temei prin mărirea Maicii în așa fel încât ea ocupă și locul Crucii Răstignirii (semn al importanței Fecioarei Maria în cadrul sfinților). Maforionul de culoare închisă este decorat numai cu cele trei stele. De o parte și alta a Mariei sunt plasate două casete cu arcade, dublu conturate. În caseta din stânga, pe fondul cetății Ierusalimului, sunt plasate Crucea cu însemnele și uneltele specifice( suliță, burette, clește, cuie etc.). În cea din dreapta este prezentată, schematic, Lepădarea lui Petru (coloană cu un cocoș, scară). Ferecătura a fost plasată la aureole, mâinile Mariei și pe margini. Aureolele decorate cu flori și arabescuri. Chenarul are decorul, compus din Frunze de acant, dispus între registre înguste din linii și puncte. Cromatica: auriu, mov, roz, bleu-gri, roșu, brun, auriu.


Domain
Etnografie
Dating
ultimul sfert al secolului al XVIII-lea
Ethnic Group/Culture
Români
Discovery area
București
Material/Technique (text)
blatul din lemn de tei, grund (clei, praf de cretă, pigment), pânză, culori tempera, emulsie de ou, pensulă, verniuri, metal, argint.Tăiat, uscat, cioplit, fasonat, sculptat, incizat, grunduit, desenat prin decalcare, pictat cu pensula, uscat, aplicații,
Dimensions
gr = 2,8 cm
Record made by
Gavra Georgeta
Record verified by
Corneliu Mirescu
Accession number
83340
Listing order
3834/14.10.2016 - Fond; Position 99 Download PDF