Type:
icoană pe lemn
Title:
Maica Domnului cu pruncul Kazanskaia, Madona Neagră

Description: Piesă de formă dreptunghiulară alcătuită din icoana propriu-zisă și ferecătura. Blatul dintr-o foaie are fixată pe spate o pană care nu permite blatului să se curbeze. Chenarul, care separă scena iconografică de margine, este îngust, fiind reliefat prin culoare. Această icoana a Maicii Domnului cu Pruncul este unică prin faptul că în ea apare o singură mână, cea a lui Hristos, care, binecuvîntează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, aflându-se sub veșminte. Fecioara Maria este înfățișată de la talie în sus (mi-corps). Ea îl ține, pe brațul stâng, pe Iisus reprezentat ca Emanuel frontal, adolescent. Scena este încadrată de chenar decorat cu motive florale. Inițial, icoana a fost neferecată. Aureolele sunt scoase în relief prin adăugarea de straturi succesive de grund. Ulterior, din cauza degradărilor de strat pictural, s-a realizat ferecătura, care, nu a respectat decorul floral al icoanei originale. Ferecătura îmbracă icoana integral, lăsându-se libere doar fețele. Pe ea apar modele florale: pe maforion și chenar. În trei medalioane din email alb sunt plasate inscripțiile. Aureola se prezintă în formă de raze. Cromatica: maron, grena, galben, maron, alb, cafeniu, albastru, auriu, negru.


Domain
Etnografie
Dating
4/4 sec. XVIII (a);1/2 sec. XIX (b)
Ethnic Group/Culture
Ruși
Discovery area
București
Material/Technique (text)
blatul din lemn de tei, grund (clei, praf de cretă, pigment), pânză, culori tempera, emulsie de ou, pensulă, verniuri, metal, email. Tăiat, uscat, cioplit, fasonat, sculptat, incizat, grunduit, desenat prin decalcare, pictat cu pensula, uscat, aplicații,
Dimensions
gr = 2 cm
Record made by
Gavra Georgeta
Record verified by
Corneliu Mirescu
Accession number
82780 (a+b)
Listing order
3834/14.10.2016 - Fond; Position 81 Download PDF