Type:
pictură
Title:
Adorația păstorilor

Description: O abordare manieristă cu influențe caravagiste în ecleraj, cu redarea unor figuri expresive. Iosif cu lumânarea în mâna stângă (în mijlocul imaginii, în veșmânt roșu) și cei doi păstori cărora le arată pe pruncul Isus, unul redat doar ca fizionomie, celălalt (în stânga), bust, cu mâinile împreunate, cu haina în tonuri de gri-verde. În dreapta compoziției apare Maria, în rochie roșu-roz (ușor decoltată), din care apar mânecile albe ale unei cămăși. Capul îi e acoperit cu un văl alb așezat peste părul strâns în coc, iar privirea e îndreptată în jos spre pruncul Isus, gol, așezat pe spate, (în poziție caracteristică pruncilor), pe un cearceaf alb, cu figura mai mult sugerată. Plasat în centrul compoziției, jos, redat cu mult alb și subliniat prin lumină, pruncul se impune atenției și prin contrast cu cromatica vestimentației celor din jur. În spatele grupului de personaje, prin arcada de piatră a unei ferestre (în dreapta), apare un fragment de peisaj nocturn, cu un castel (redat vag, cu un turn cu creneluri) și pe cer lumina ca de fulger a stelei magilor.


Domain
Artă plastică
Dating
început de sec. XVIII
School
Școală germană
Material/Technique (text)
ulei pe lemn
Dimensions
L: 550 mm; LA: 390 mm
Record made by
Mureșan Valentin
Record verified by
Mureșan Valentin
Accession number
959
Listing order
2048/26.01.2015 - Tezaur; Position 50 Download PDF