Type:
icoană
Title:
Întâmpinarea Domnului (Stretenia)

Description: În lipsa textului explicativ, scena ar fi destul de dificil de identificat. Din partea stângă, Maica Domnului și Iosif se îndreaptă spre Marele Preot, care pare să fie așezat pe un scaun cu spătar, cu intenția de a-l lua pe Iisus pe genunchi. Probabil în izvod cele două mâini erau, ambele, ale preotului, dar, în interpretarea aleasă de artist pentru această icoană, una dintre ele a fost atribuită lui Iisus, ceea ce nu face decât să-i accentueze stângăcia, la fel ca și fereastra din fundal, care umple cu greu amplul spațiu în care sunt înghesuite de obicei diverse arhitecturi. Icoana prezintă câteva desprinderi și exfolieri ale stratului de pictură. Este afectată în special culoarea albastră. Textul explicativ este redat corect, într-un chenar. Forma buzelor și coloritul fețelor și mâinilor indică formarea pictorului pe lângă unul dintre primii artiști stabiliți la Nicula, cu lucrări datate între 1799-1801. Deși prezintă similitudini cu mai mulți iconari din cea de-a doua generație de pictori de la Nicula, autorul icoanelor de la Urisiu de Jos și Urisiu de Sus se individualizează prin trăsăturile fizionomiilor și prin preferința pentru liniile simple ale veșmintelor, nedublate de o altă culoare pentru a accentua adâncimea.


Owner
Parohia Ortodoxă Urisiu de Jos - MUREȘ
Domain
Artă plastică
Dating
primele decenii ale sec. XIX
School
Nicula
Material/Technique (text)
tempera pe sticlă; foiță de aur; ramă de lemn, profilată, vopsită; capacul original a fost înlocuit de un altul, realizat tot dintr-o singură planșă de lemn
Dimensions
L: 29 cm; l: 23,5 cm
Record made by
Ana DUMITRAN
Record verified by
Ana Dumitran
Accession number
711
Listing order
2146/21.03.2014 - Tezaur (Universal Value Category); Position 8 Download PDF