Type:
pictură de șevalet
Title:
Magdalena penitentă
Author/Issuer:
Gotha, Eugen Ritter

Description: Subiectul tabloului este încă marcat de spiritul Contrareformei, cu miza evidentă de a înfățișa un exemplu de penitență. Maria Magdalena este reprezentată într-o ipostază complexă, „iconică”, dar cu o anumită narativitate subiacentă în același timp. Pe de o parte, este reluată iconografia, deja fixată, a renunțării la bucuriile lumești (șiragul de perle, oglinda spartă); pe de altă parte, este introdusă sugestia autoflagelării, destul de neobișnuită în arta secolelor XVII-XVIII; nu în ultimul rând, înfățișarea ei dezgolită – dincolo de prilejul redării unui nud, chiar și parțial – poate fi interpretată ca o posibilă aluzie la existența ei anterioară, de la care a fost deturnată prin credință. Dacă prezența femeilor mironosițe nu este surprinzătoare, insolită este în schimb inserarea servitorului negru, cu o costumație vădit contemporană, în contrast cu draparea all’antica a celorlalte personaje, dar și cu scenografia sobră, antichizantă. Tabloul original, cu o suprafață dublă (242,5 x 173 cm), a fost pictat în intervalul 1670–1679, ca piesă de devoțiune publică (sau privată), destinată unei capele. Copia, destul de fidelă, este semnată și datată stânga jos „Eug. Ritter Gotha cop. 1897”. Acest tablou face parte din lotul celor peste o sută de cópii după opere de vechi maeștri – din felurite colecții publice și private din Europa – comisionate de Regele Carol I în intervalul 1890–1910 preponderent unor artiști germani, dar și de alte naționalități, inclusiv români. Miza acestei antreprize, complementară „Galeriei de vechi maeștri” în curs de configurare, era de a crea un spațiu de reprezentare și exemplaritate estetică, în spiritul istorist al epocii, dar și în conformitate cu statutul de monarh al unui stat în devenire. Atât artiștii cât și operele de replicat, dar mai ales tematica reprezentată erau atent urmărite de Carol I, care superviza și execuția propriu-zisă a cópiilor, în cele mai mici detalii.


Domain
Artă plastică
Dating
1897
School
Atelier european
Material/Technique (text)
ulei pe pânză; pictat cu pensula
Dimensions
121,5 x 87 cm
Record made by
Ungureanu, Cosmin
Record verified by
Ungureanu, Cosmin
Accession number
8865/899
Listing order
3087/06.08.2020 - Fond; Position 7 Download PDF