Type:
icoană pe sticlă
Title:
Arhanghelii Mihail și Gavril

Description: În prim plan, Arhanghelii Gavril (stânga) și Mihail (dreapta), cu aureole și aripi, susțin globul pământesc asupra căruia se revarsă ocrotitor „ochiul lui Dumnezeu” încadrat într-un triunghi înconjurat de nori, exprimând dogma Sfintei Treimi, atotștiința și pronia lui Dumnezeu. Gavril, mesagerul veștilor bune, are în mâna dreaptă o ramură de crin; Mihail, protectorul oștirii creștine, în haine de ostaș, este reprezentat fără sabie (pictorul nu a respectat simbolistica iconografică și a inversat inscripția cu numele Sfinților). Central, între Arhangheli, masa pe care se află Cartea Sfântă și Crucea. În registrul superior, în fundal, cerul albastru luminat de stele reprezentate punctiform cu alb, iar în colțuri, drapaje. Ramă originală din lemn de brad cu elemente profilate pe latura interioară vopsite în roșu, iar pe latura exterioară cu decor realizat cu pieptenul, care trasează în baițul proaspăt aplicat, linii ondulate, în intenția de a imita fibrele lemnului, așa cum se vedeau pe mobilierul "la modă" în acea vreme; placa de sticlă este protejată de scânduri groase din lemn de 2 cm. Cromatică: albastru, roșu, verde, alb, alb-roz.


Domain
Etnografie
Dating
a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Ethnic Group/Culture
români
Discovery area
jud. Brașov, com. Moieciu de Jos, Moieciu de Jos
Material/Technique (text)
sticlă industrială; coloranți; lianți; soluții de fixare; foiță de aur; lemn de brad; pictură pe dosul sticlei după izvod (tehnica "în oglindă"); desen în peniță; pictat cu pensula; pictat tempera; foiță aplicată
Record made by
Mihaela Paliuc
Record verified by
Gabriela Chiru
Accession number
E 907
Listing order
2783/19.12.2011 - Fond (National Value Category); Position 7 Download PDF