Type:
vagon
Subtype:
vagon de tramvai tras de cai
Author/Issuer:
Regia Autonomă de Transport Timișoara, reconstrucție

Description: Tramvaiul tras de cai este o machetă identică a primului tramvai care a circulat în Timișoara în luna iulie a anului 1869. Primele unități ale tramvaiului cu cai au fost procurate de la Fabrica de Vagoane din Viena. Cutia și trucul acestor vagoane erau din lemn, rigidizate prin corniere de oțel, iar suspensia era asigurată prin arcuri din foi de oțel. La capete aveau platforme deschise, pe unde se urca și se cobora. Tot aici erau plasate frânele de mână cu pârghie. Iluminatul pe timp de noapte s-a asigurat cu lămpi de petrol, aplicate în tavan. Nici un vagon tras de cai, care circula vreodată în Timișoara, nu s-a păstrat. Vagonul tras de cai, de ecartament normal (1435 mm), respectă tehnica de construcție și dotarea vagoanelor autentice, produse în epocă la Fabrica de vagoane din Viena (Spiering Wagen- und Straßenbahn-Bau-Unternehmung, Wien). În 1994, cu ocazia pregătirilor pentru aniversarea a 125 de ani de la punerea în funcțiune, s-a reconstruit vagonul de referință, pe baza unor fotografii și descrieri. Pentru o fiabilitate crescută, trucul acestui vehicul este de construcție metalică - aceasta fiind singura deosebire esențială față de vagoanele originale; configurație cromatică: galben, portocaliu închis, alb (nu respectă cromatica originală).


Domain
Știință și tehnică
Dating
a doua jumătate a sec. al XX-lea
Discovery area
jud. TIMIȘ, TIMIȘOARA
Material/Technique (text)
lemn; metal; sticlă; aliaj; cauciuc; turnare; strunjire; rectificare; îndoire; prelucrare prin așchiere
Dimensions
L = 4,50 m; LA = 2,15 m
Record verified by
Hochhauser, Ronald Otto
Accession number
80001
Listing order
2631/24.09.2014 - Fond; Position 1 Download PDF