Type:
pictură
Title:
Vânătoare de mistreț
Author/Issuer:
Brandi, Domenico

Description: Tabloul a fost achiziționat ca opera unui anonim italian și a figurat astfel în primele cataloage de colecție (Ä.K., 1844) pâna la Frimmel (1894) care descifrează semnătura autografă a pictorului. Compoziția, pe verticală, ilustrează momentul în care doi vânatori se apropie de mistrețul încolțit de trei câini, dintre care unul se zbate ranit. Pictorul pune accentul pe grupul de animale în mișcare, în lumină, în vreme ce vânătorii sunt în penumbră. Întreaga atmosferă este dinamică, dramatică atât prin încleștarea animalelor cât și prin expresiile acestora, ilustrând lecția însușirii de către Brandi a barocului matur, a alinierii operelor sale, a scenelor de vânătoare alături de producțiile europene ale genului. După opinia noastră fizionomia vânătorului din planul secund stânga este tipică pentru creația artistului, prezentând asemănări aproape până la identitate cu figura păstorului din tabloul Pastorala de la Ermitaj și cu un altul din două scene cu păstori și capre aflate în Staatsgalerie Stuttgart, lucrări de asemenea semnate de artist. Semnat si datat dreapta jos pe o piatră: Dom. Cus Brandi P.1732.


Domain
Artă plastică
Dating
1732
Material
ulei pe pânză
Material/Technique (text)
ulei pe pânză; pictare
Technique
pictare
Record made by
Tudoran-Ciungan, Maria Olimpia
Accession number
127
Listing order
2506/20.01.2003 - Tezaur; Position 59 Download PDF