Type:
diplomă
Title:
Diploma oferită generalului H.M. Berthelot de unii români din Argentina
Author/Issuer:
Comunitatea românilor din Buenos Aires

Description: Pergamentul are formă de trapez, prin încrețirea marginii stângi (L= 44cm). Sus, înrămat, apare drapelul României, iar lateral, stânga, cel al Argentinei, tot înrămat. Orientate în unghi drept, ramele au, la nivelul unghiului, o rozetă cu cercuri concentrice bleu și albe. Sub ea este un înger. Aripile sunt deschise, în mâna dreaptă ține o cunună de lauri, iar în stânga o trâmbiță în care suflă. Frunzele de laur sunt sculptate pe mijlocul ramelor sau se revarsă peste ele, în crengi bogate. Textul, scris de mână cu tuș negru (scriere fracturată), are în stânga o vignetă. Jumătatea inferioară a paginii este acoperită de semnături olografe ale membrilor comunității române din Buenos Aires, donatorii documentului, precum: Petru Moroșan, Nedelcu Vasile, Mihai Goja, Victor Neagoe, Nicolai Siofariu, Traian și Maria Sergiu, Vasile Rusu, Dumitru Câmpeanu Măluțan etc. Textul redactat în limba spaniolă exprimă sentimentele de recunoștință ale românilor din Argentina față de generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România, pentru contribuția acestuia la înfrângerea germanilor în Primul Război Mondial.


Domain
Documente
Dating
20 septembrie 1918
Material
pergament
Technique
manuscris
Dimensions
48,5 x 39,4 cm
Record made by
Neagu, Viorica
Record verified by
Moghir Neculai
Accession number
23000155
Listing order
2428/19.07.2007 - Tezaur; Position 64 Download PDF