Type:
Pictură de șevalet
Title:
Dărnicia oferind daruri Modestiei
Author/Issuer:
Sirani, Elisabetta (în Reg. Inv.: Cnuti, Domenico Maria)

Description: Seminudă, cu jumătatea inferioară a corpului drapată într-o mantie roz, ținând un sceptru din aur în mâna dreaptă sprijinită pe banca din piatră pe care șade, Dărnicia oferă Modestiei un colier din perle și diferite alte podoabe din aur decorate cu pietre prețioase (un colier, o fibulă discoidală, cercei cu perle), aflate pe o farfurie de argint, pe care o ține în mâna stângă întinsă. Stând în picioare în fața Dărniciei, Modestia, înveșmântată cu un chiton oranj care îi lasă dezvelit sânul drept, întinde cu sfială mâna dreaptă spre cerceii cu perle, în timp ce cu mâna stângă ține ridicat un fald al veșmântului, lăsând să i se vad o parte din coapsa stângă. Între ele este reprezentat Amor, plutind pe un nor, sprijinindu-și brațele pe câte un umăr al fiecăreia. Dedesubtul norului se găsește un vas din aur (pithos), bogat decorat și prevăzut cu două toarte sub formă de inel, care permit suspendarea acestuia. În stânga, în spatele Dărniciei, se află un set de toaletă (cană și lighean), de asemenea din aur, iar într-un plan mai îndepărtat, pe o măsuță acoperită cu o țesătură oliv, este așezat un vas pentru libații bogat decorat, tot din aur, cu două toarte supraînălțate și un dispozitiv de scurgere. În fundal, în spatele picioarelor lui Amor, se distinge o câmpie, sub un cer albastru-deschis cu nori cenușii. Compoziție complexă, bine structurată, dar de o artificialitate academistă, accentuată de formele sculpturale ale celor două personaje feminine, reprezentate în mărime naturală, într-o lumină rece, în tonuri de albastru, gri și alb, compensată de accente calde de roz, galben, oranj și brun. Personajele sunt disproporționate, cu o construcție anatomică deficitară și figuri destul de rudimentar executate.


Domain
Artă plastică
Dating
cca. 1660
School
Școală italiană
Material/Technique (text)
ulei pe pânză
Dimensions
790 x 990 mm (în Reg. Inv.: 78 x 99 cm)
Record made by
Alexandru Sonoc
Record verified by
Valentin Mureșan
Accession number
177
Listing order
2604/22.02.2024 - Fond (National Value Category); Position 12 Download PDF