Type:
șorț femeiesc
Title:
Șurță în trei foi
Author/Issuer:
Scutea Paraschiva

Description: Șorț de formă dreptunghiulară confecționat din trei foi de pânză unite la centru pe lungime cu feston, local ”cheiță dublă” în alternanță de negru, roșu, verde, roz, mov, auriu. Interpretare geometrizantă. Decor concentrat în jumătatea inferioară, la poale: vărgi ridicate cu speteaza în alternanță cu linie în val din fir metalic și trei benzi de broderie (cele laterale simetrice) cu motive florale și fitomorfe puternic stilizate dispuse liniar și în alternanță cromatică cu fluturi cusuți din loc în loc. La marginile laterale și la poale este aplicat un lanț în zig-zag din fir metalic. Marginile laterale sunt învelite într-o panglică roz de tip industrial țesută care se prelungește și pe toată lungimea ciucurilor. De panglica este cusută dantelă ”cipcă” croșetată cu iglița, de 2 cm lățime, care se prelungește în partea dreaptă pe marginea superioară/ talie cca 6 cm. La poale, peste tivitură, sunt aplicați ciucuri din lână și fir metalic de 6 cm lungime. Marginea superioară/ talie este tivită cu mâna (în partea stângă tiv mai lat); de tiv au fost cusute ulterior zece găici dintr-o pânză albă de tip industrial. În colțul din dreapta sus/ talie se distinge un fragment din ceea ce seamănă cu litera N întoarsă, cusut cu lână mov. Cromatică: negru (fond); roșu; verde; roz; țiclam; bleumarin; mov; portocaliu; galben; alb; auriu; lila.


Domain
Etnografie
Dating
Prima jumătate secol XX
Ethnic Group/Culture
Români
Discovery area
jud. SIBIU, com. CHIRPĂR, SĂSĂUȘ
Material/Technique (text)
Urzit și bătut lână; decor cu arnici, fir metalic, panglică de tip industrial, fluturi metalici/ țesut în 4 ițe; ales printre fire; ales cu speteaza; festonat; cusut cu mâna; brodat; aplicat; croșetat; ciucuri.
Record made by
Elena GĂVAN
Record verified by
Mirela Crețu/ Ilie Moise
Accession number
2722 P
Listing order
2856/31.12.2015 - Fond; Position 247 Download PDF