Tip:
document domnesc de întărire
Titlu:
Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei: se întărește lui Pătiul și rudelor sale satul Dodești, pe Jigălie, unde a fost Ștefan, mai sus de Tămășel, cumpărat de la Ion Buzdă și de la rudele sale
Autor:
Cancelaria lui Ștefan cel Mare, Moldava, Iași

Descriere: Documentul, din pergament, este emis în Cancelaria Domnitorului Ștefan cel Mare, fiind caligrafiat cu cerneală fero-galică și întărit, peste plicatură, cu pecete domnească de ceară roșie, de împuternicitul domnitorului, logofăt al Cancelariei Domnești, jupânul Tăutu. Scrisoarea de întărire a fost scrisă de mâna diacului Șandru Cârje, la Iași, în anul de la începutul lumii 7003 (1495), luna februarie, 3 zile. Document original din pergament, de întărire a unei înțelegeri de vânzare-cumpărare între două familii de răzeși: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se: se întărește lui Pătiul și rudelor sale satul Dodești, pe Jigălie, unde a fost Ștefan (probabil un cneaz, stăpân mai vechi al locului), mai sus de Tămășel, cumpărat de la Ion Buzdă și de la rudele sale, cu 100 de zloți tătărești”. Satul Dodești se află în județul Vaslui, iar data de 3 februarie 1495 este prima atestare a localității. Pecetea domnescă, din ceară, cu stema domnească de culoare roșie, și o parte din șnurul de mătase roșie, se mai păstrează sub formă fragmentară, într-un plic, din hârtie de filtru. Dimensiunile fragmentului de pecete sunt: 6,5 x 4,7 cm. Ștampilă: „Muzeul Literaturii Române“ și nr. de inv. 11937 (pe fața caligrafiată a pergamentului, sub inițiala miniată).


Domeniu
Documente
Datare
3 februarie 1495
Material
pergament
Tehnică
manuscris
Dimensiuni
36,4 x 44,8 cm
Fișă întocmită de
Lazăr, Ginel-Ionel
Fişă verificată de
Lazăr, Ginel-Ionel
Nr. inventar
11937
Ordin de clasare
2878/31.12.2015 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF