Tip:
icoană pe sticlă
Titlu:
Sfânta Treime (Sfânta Troiță, Filoxenia, Cina de la Mamvri)
Autor:
Moga, Savu

Descriere: Piesă alcătuită din icoana propriu-zisă, ramă și dos la ramă. Icoana reprezintă Sfânta Treime sub forma Cinei de la Mamvri sau Filoxenia (Iubirea de străini). Central, la o masă rotundă stau trei îngeri, oaspeții lui Avram. Toți trei au aureolele cruciforme cu însemnele lui Iisus. Îngerul din mijloc distinge față de ceilalți prin atribute, prezentarea frontală și prin binecuvântarea pe care o dă. În partea superioară Avram și Sara aduc bucate, un arbore și clădiri. În partea inferioară în cartușe apar: părintele Athias (Atanasie), Iisus cu cei doisprezece apostoli pe corabie și Sfântul Nicolae. Chenarul, cu rol de a separa partea sacră de cea laică, este dublu: lobal și geometric realizat din tuș și foiță de aur. În partea superioară fondul este bleu iar în cea inferioară este alb. Anumite elemente precum lipsa capului de vițel, diferențierea îngerului din mijloc și apariția elementelor arhitectonice amplu dezvoltate ne arată că reprezentarea aparține perioadei bizantine târzii, probabil inspirată din pictura murală. Cromatica: argintiu – fondul; galben, alb, cafeniu, maro, roz, gri, mov.


Domeniu
Etnografie
Datare
1859
Etnia/Cultura
români
Material/Tehnică (text)
Glajă (sticlă trasă la mână); culori tempera; lianți (ulei de in, clei de oase); soluții de fixare (oțet, albuș de ou, fiere de bou); foiță argintie; lemn. Tehnică: pictură pe dosul sticlei, în tehnica “în oglindă”; contururi trase cu pensula după izvod;
Dimensiuni
rama - H: 2,5 cm; LA: 5,5 cm
Fișă întocmită de
Georgeta GAVRA
Fişă verificată de
Georgeta GAVRA
Nr. inventar
R.1018
Ordin de clasare
2071/19.02.2009 - Tezaur; Poziţia 87 Descarca PDF