Tip:
icoană pe sticlă
Titlu:
Nașterea lui Iisus Hristos
Autor:
Poenaru, Ilie

Descriere: Piesă alcătuită din icoana propriu-zisă, ramă și dos la ramă. Inspirată din xilogravuri, scena Nașterii este dominată de Iisus pe scutec, așezat în iesle, înconjurat de părinți, Maria și Iosif îngenuncheați și de celelalte personaje numite de erminii - cei trei magi, păstorii, cele două animale – boul și calul, steaua care-i călăuzește pe magi și ale cărei raze se pogoară pe Pruncul Iisus. În partea superioară, un grup de îngeri țin în mâini o flambelă cu textul “Sfânt”. Pe dealurile din spatele grotei apar ciobănași cu turme de oi, unul din cântând la fluier. Păstorii sunt îmbrăcați în cojoace. Remarcăm caracterul pictural al peisajului obținut prin degradeuri. Scena este încadrată de chenar floral: flori roșii legate prin ramuri și frunze. Cromatica: bleu, verde, alb – fondul; roșu; verde, ocru, alb, cafeniu, maro, roz, auriu, gri, albastru, bleu, galben.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
români
Loc de descoperire
jud. Alba, com. SĂSCIORI
Material/Tehnică (text)
Glajă (sticlă trasă la mână); culori tempera; lianți (ulei de in, clei de oase); soluții de fixare (oțet, albuș de ou, fiere de bou); foiță argintie; lemn. Tehnică: pictură pe dosul sticlei, în tehnica “în oglindă”; contururi trase cu pensula după izvod;
Fișă întocmită de
Georgeta GAVRA
Fişă verificată de
Georgeta GAVRA
Nr. inventar
R.918
Ordin de clasare
2071/19.02.2009 - Tezaur; Poziţia 70 Descarca PDF