Tip:
casula
Autor:
necunoscut

Descriere: Aplicată pe catifeaua de mătase târzie din care a fost re-confecționată casula, crucea dorsală este refăcută și ea parțial, cu brațele din mătase crem marcate de o bordură de dantelă din fir metalic aurit. Originală este însă broderia crucii, care îl reprezintă pe Isus răstignit pe un trunchi de copac – simbol al „Arborelui Cunoașterii” sau al „Pomului Vieții”, cu referire la doctrina răscumpărării păcatului originar. Trupul contorsionat al lui Isus pe cruce este modelat în relief cu o umplutură textilă fină, sub o pânză de mătase de culoarea pielii; fizionomia expresivă a feței îndurerate este redată prin aderarea pânzei de mătase pe un mic basorelief (probabil presat pe carton sau sculptat într-un lemn de esență moale), la care s-au adăugat barba cârlionțată și coroana în forma unui șnur din două fire metalice răsucite. Trunchiul de copac și nimbul din jurul capului lui Isus prezintă o cusătură plată cu fir metalic, combinată cu cusături în relief pentru redarea nervurilor de pe coaja copacului; suprafața acestora este acoperită cu un strat gros de poleială aurie, iar cioturile crengilor sunt vopsite cu un strat de culoare verzuie.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
ca. 1500
Școală
Atelier central-european (posibil transilvănean)
Loc de descoperire
Ghimbav / Weidenbach (jud. Brașov)
Material/Tehnică (text)
broderie de mătase; catifea de mătase cafenie închis; mătase; dantelă aurie
Fișă întocmită de
Daniela Damboiu
Fişă verificată de
Daniela Damboiu
Nr. inventar
M. 1963
Ordin de clasare
2314/27.04.2016 - Tezaur; Poziţia 6 Descarca PDF