Tip:
model de broderie
Titlu:
Floare pe piept pieptar femeiesc înfundat
Autor:
Petruțiu Petru

Descriere: Ansamblu format din două fâșii din piele de formă dreptunghiulară, brodate după desen, după un model vechi din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ornament de pe pieptul pieptarelor femeiești înfundate. Interpretare naturalistă. Decor amplasat central. Prima piesă, în fază de lucru, decor în desen de mână realizat cu penița și tuș negru. Motivele sunt numerotate cu a, b, c, d. Pe spate scris cu mâna cu tuș negru ”Petruțiu Petru Săliște”. A doua piesă cu același decor dar umplut cu broderie. Pe spate scris cu mâna cu tuș negru ”Petruțiu Petru Săliște” și cu roșu ”Martin”. Decorul floral compus din asocierea mai multor elemente: a-”trandafirii mici” cu 6 petale; b-”pintenul”; c-”frunza viii”; d-”brățări”. În colțul drept, jos, al piesei cu decor în fază de lucru scris numărul 6313. În fiecare colț al celor două bucăți a fost cusut cu mâna cu ață albă câte un X (pe piesa brodată vizibile doar împunsăturile acului). Cromatică: alb, negru, vișiniu, verde, maro, lila, auriu.


Domeniu
Etnografie
Datare
Jumătatea sec. XX
Tezaur / Ansamblu
format din două bucăți independente
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SIBIU, com. ORAȘ SĂLIȘTE, SĂLIȘTE
Material/Tehnică (text)
piele de miel; arnici; fir metalic/ tăbăcit; desenat; brodat după desen; brodat cu mâna în tehnica tiviturii, trăsurii și a umpluturii.
Dimensiuni
Piesa brodată: 11 cm; La: 10,5 cm
Fișă întocmită de
Elena GĂVAN
Fişă verificată de
Crețu Mirela/ Ilie Moise
Nr. inventar
6313 B
Ordin de clasare
2856/31.12.2015 - Tezaur; Poziţia 45 Descarca PDF