Descriere: Portretul reprezintă o tânără franțuzoaică, cochetă, redată în ușor semiprofil, îmbrăcată în rochie specifică epocii, cu dantele și funde care evidențiază linia brațului și gâtului. Pe cap poartă o pălărioară rotundă decorată cu floricele. Trăsăturile chipului sunt delicate, pictorul insistând asupra conturului ochilor alungiți, a gurii, a nasului și sprâncenelor arcuite, redate cu minuție și realism. Această lucrare este mult apropiată ca factură de portretele în pastel ale Rosalbei Carriera, al cărui sejur parizian între anii 1720-1721 va contribui decisiv la afirmarea tehnicii pastelului în rândul artiștilor francezi. Între aceștia se înscrie și Maurice Quentin de la Tour, autor de portrete exclusiv în pastel, autor a nenumărate comenzi în acest sens. El a ilustrat cu nerv, ușurință, spontaneitate, tipologii umane (predominant feminine), reprezentative pentru aristocrația franceză din veacul al XVIII, interpretând fizionomii, expresii. Portretul de tânără ce face obiectul acestei fișe și care credem că-i aparține lui Maurice de la Tour este pictat, în opinia mea, în anii de maturitate a artistului cu o remarcabilă ușurință, după un model difuzat de Rosalba, cu care dealtfel prezintă afinități stilistice. Portretul reflectă maniera unui artist perfect stăpân pe tehnica pastelului și pe concepția portretistică, rod al unui exercițiu constant și îndelungat, ceea ce ne face să presupunem că lucrarea în discuție a fost executată la mijlocul veacului XVIII (Watteau trecând în eternitate în anul 1721). După opinia mea, deși profesorul Oprescu a înscris portretul în sfera creației lui Watteau (1684-1721), acesta nu poate fi autorul lucrării, pictorul fiind cunoscut mai cu seamă prin scenele galante, reuniuni ideale de domni și gentilomi, sau idile, petrecute mai cu seamă în sânul naturii, producția sa artistică fiind aproape în totalitate realizată în ultimii patru ani de viață. Chiar și portretele pe care le-a executat au fost realizate tot în tehnica uleiului, cu un duct rapid în tonuri delicate și strălucitoare ce îmbină irizările picturii venețiene cu cromatismul cald rubensian. În aceste circumstanțe credem că Watteau nu poate fi autorul portretului de femeie ce nu-l reprezintă nici ca tehnică (răspândită pe larg în Franța după 1721) nici ca subiect, nici ca manieră, scenele pictate de el ca și personajele indicând mai degrabă ecouri ale școlii flamande.