Tip:
hartă
Titlu:
Harta Principatului Transilvaniei
Autor:
Homann, Johann Baptist; (SC.); (EX.)

Descriere: Harta Principatului Transilvania a fost realizată de Johann Baptist Homann, cartograful împăratului Carol al VI-lea, la începutul secolului al XVIII-lea, după integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic. Pe hartă sunt marcate scaunele săsești Nosner Land (Ținutul Bistriței), Saxonicum Fundus (Țara sașilor, Pământul Crăiesc) și Burzen Land (Țara Bârsei), cu districtul Fogaras (Făgăraș). În vestul scaunelor săsești se situau comitatele maghiare, iar la nord-est se afla Siculorum Sedes (Scaunele secuiești). Fiecare regiune este colorată diferit și are marcate cursurile de apă, drumurile principale, orașele fortificate, târgurile, satele, bisericile fortificate și trecerile peste munții Carpați în Walachia (Țara Româneacă) și Moldova. Harta nu are legendă, doar un cartuș decorativ în stânga, conținând titlul și inscripția. Cartușul este surmontat de acvila cu aripile deschise și sabie ridicată, semnificând cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic. Cartușul este delimitat de grupul soldaților costumați all’antiqua, trofee militare și frunze de acant. În partea inferioară, în dreapta se află scara miliară exprimată în ore de mers (Horae itineris), mile germane și mile maghiare. Inscripția oferă informații referitoare la Transilvania și la locuitorii săi de diferite etnii, religii și limbi. Inscripția menționează trecerea Transilvaniei de sub suzeranitatea Imperiului Otoman sub cea a Imperiului Habsburgic, situație definitivată în 1699, o dată cu încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, la sfârșitul războiului austriaco-otoman din anii 1683-1697.


Domeniu
Artă plastică
Datare
Primul sfert al secolului XVIII
Școală
Atelier german; Nürnberg
Material/Tehnică (text)
acvaforte pe hârtie; acuarelă; gravură colorată manual
Dimensiuni
I: 520 mm; LA: 645 mm; I: 495 mm; LA: 580 mm (în registrul inventar 48,5x57)
Fișă întocmită de
Maria Ordeanu
Fişă verificată de
Maria Ordeanu
Nr. inventar
XV-633
Ordin de clasare
2135/09.03.2012 - Fond; Poziţia 13 Descarca PDF