Tip:
canceu
Autor:
necunoscut

Descriere: Formă: corp ovoidal, gât scurt, evazat către gură, bază înaltă, tronconică; toartă laterală de prindere, din bandă lată, aplicată pe gât și pe diametrul maxim. Decor: compoziția ornamentală dezvoltată pe toată suprafața, cu structură din elemente simetrice, dispuse vertical, despărțite de o linie în ax; formată din ramuri larg ondulate, cu decor fitomorf și motive florale cu miezul caroiat. Brâie decorative orizontale, cu linii drepte și frânte, delimitează suprafața decorată. Elemente fitomorfe stilizate, cu rol de accent decorativ, marchează zona inferioară a vasului. Cromatică: fond alb, decor albastru cobalt.


Domeniu
Etnografie
Datare
început secol XIX
Etnia/Cultura
Români
Material/Tehnică (text)
lut, angobă, smalț plombifer, pigmenți din oxid de cobalt; modelare pe roată, angobare, decorare prin pictare cu cornul, prima ardere oxidantă, smălțuire, a doua ardere oxidantă. Piesă ușoară.
Dimensiuni
H - 21,5 cm
Fișă întocmită de
Ana BÂRCĂ
Nr. inventar
4801
Ordin de clasare
2504/21.05.2019 - Fond; Poziţia 16 Descarca PDF