Tip:
cană
Titlu:
Cană de breaslă
Autor:
Johannes Mans

Descriere: Cană mare cu 2 toarte laterale, decorate manual prin presare cu degetul pe laterale, iar pe mijloc cu câte un brâu aplicat. Forma sferică cu baza îngustă, gura largă cu gâtul scurt. Sub buză sunt aplicate 10 rozete (5 pe-o parte, 5 pe cealaltă parte). Suprafața decorativă a piesei este împărțită în 3 registre. Primul registru conține decorul principal al vasului fiind alcătuit, pe-o parte din "arborele vieții" stilizat, compus din 3 tulpini de lalele și 2 de margarete, încadrat de rozete aplicate, motive fitomorfe și avimorfe - inițial de 4 păsări, din care doar 2 din partea superioară sunt vizibile. Diametral opus este redat tot un "arbore al vieții", alcătuit din 7 tulpini - 3 de lalele, 2 de margarete și 2 de boboci de lalea, încadrat în partea superioară de 2 păsări. În registrul al doilea este incizată inscripția: PROANO 1818-MICHAEL SCHUSTER. Registrul al treilea este alcătuit dintr-un șirag de rozete aplicate și inscripția în germana veche: "Breasla curelarilor din Făgăraș a comandat această cană cu toarte pentru 2 maiștri de breaslă, la olarul Johannes Mans". Se remarcă pictarea în interior a vasului cu linii verticale maro, pe fond galben și smălțuirea totală în interior. Cana nu este în totalitate pictată și smălțuită, meșterul se oprește la 3 cm deasupra bazei și delimitează cele 2 suprafețe printr-o bandă neregulată de culoare maro.


Domeniu
Etnografie
Datare
1818
Etnia/Cultura
Sași
Loc de descoperire
jud. BRAȘOV, FĂGĂRAȘ
Material/Tehnică (text)
lut, angobă, oxizi, smalț de plumb, ardere oxidantă; Piesa este modelată pe roata olarului și manual, angobată, smălțuită, decorată prin aplicare și inscripționare, arsă de două ori
Dimensiuni
Î: 38 cm
Fișă întocmită de
Karla ROȘCA
Fişă verificată de
Mirela CREȚU; Karla ROȘCA
Nr. inventar
1060
Ordin de clasare
3891/02.11.2016 - Tezaur; Poziţia 16 Descarca PDF