Descriere: Păcornița, numită și pocorniță, dohotniță, dihoniță, dihorniță sau duholniță, este un vas din lemn, de formă tronconică, ușor alungit, ca un mic butoiaș, utilizat la păstrarea păcurii. De obicei, era agățată în partea dreaptă a carului, de carâmbul de jos, între roți. Păcura este un lichid vâscos, numit în Moldova și mazut sau dohot; era obținut pe vremuri din scoarță de mesteacăn, fiind folosit mai ales la uns roțile și inima carului sau căruței. Păcura era uneori atât de consistentă încât devenea aproape ca o unsoare, caz în care se numea răbuială; avea culoarea neagră sau brun-închisă, fiind, în timpuri mai recente, o rămășiță de la distilarea țițeiului. De regulă, împreună cu păcornița și feleștiocul sau feleștiucul (un pămătuf făcut dintr-un băț scurt, cu câlți sau o cârpă la unul din capate), se găsea și posteuca, un mic butuc sau ciot din lemn, scurt și gros, de care se folosește omul spre a ridica și sprijini osia în timpul ungerii cu păcură. Păcornița de la Cuejdiu are un capac din lemn, perforat la ambele capete; pentru o mai bună etanșeizare, capacul are un „cioc” de 3 cm, ce face „priză” cu gaura centrală a păcorniței propriu-zise; în partea de sus, „ciocul” are în mijloc o mică perforație, de circa 1 cm, ce corespunde cu o alta aflată în partea sa inferioară; nu putem preciza care era rostul acestor mici găuri. Piesa dispune de un ingenios sistem de prindere sau atașare, prin intermediul unei „sfori” sau curele din piele (numită agățătoare), a cărei lățime variază între 0,50 și 1 cm; cu ajutorul acesteia păcornița este mânuită în vremea folosirii, dar și prinsă de căruță în timpul transportului. Pentru a se face „priza” dintre cele două părți, partea superioară a păcorniței are două „urechi”, de circa 5 cm lungime, prin care se trec capetele curelei; pentru a sta cât mai ferm, aceste capete au făcut câte un nod; cureaua, a cărei lungime totală e în jur de 80 cm, trece prin patru găuri mici, două amplasate la extremitățile capacului, iar două în mijlocul „urechilor”. Păcornița are în partea centrală o gaură mai mare, cu un diametru de 5 cm, prin care se introducea feleștiocul. În interior, această gaură este scobită pe o porțiune de 24 cm. Fundul vasului este gol, fiind înfundat cu un capac din coajă de copac, care pare a fi adăugat ulterior. Culoarea piesei, un negru intens, este determinată de utilizarea ei; culoarea naturală a lemnului și a pielii este vizibilă la baza piesei, precum și în partea superioară a curelei. Nu prezintă nici un fel de decor. Are mai multe crăpături nesemnificative, care nu-i afectează starea generală de conservare, care este relativ bună. Face parte dintr-un lot de câteva sute de piese, în special de uz gospodăresc, strânse în vara anului 1946 din comuna nemțeană Gârcina de către Ion Chelcea, fondatorul muzeului ieșean.