Descriere: Cu picturile sale de mici dimensiuni, asemenea miniaturilor, cu teme inspirate, în principal, din societatea burgheză olandeză, pe care le-a surprins cu subtilitate ironică, Van Mieris a devenit unul dintre cei mai în vogă pictori din generația sa. Van Mieris s-a ipostaziat deseori în vestimentație fantezistă, râzând sau făcând grimase, ca în tabloul în discuție. E de presupus ca Van Mieris să fi fost stimulat în acest gen de autoreprezentare de către Rembrandt, de obârșie și el din Leida și cu a cărui operă a putut fi familiarizat și prin intermediul profesorului sau, Gerard Dou, și el elev al lui Rembrandt. Se poate avansa ipoteza că lucrarea de la Sibiu este, de fapt, un autoportret, ținând cont de similitudinile tipologice cu "Autoportretul miniatural", semnat și datat 1662, de la Alte Pinakothek din München. Asemănări compoziționale și iconografice pot fi apoi depistate cu lucrările A Boy Blowing Bubbles (datata 1663), de la Mauritshuis, Haga și cu The Old Violonist (datată 1660, localizare necunoscută, cf. Otto Naumann, Frans van Mieris The Elder, 1981, vol. 2, pp. 36-39). Semnificația iconografică a lucrării de la Sibiu e focalizată de câteva repere: postura personajului și poziția mâinilor sale, pipa cu tutun și sticla cu băutură alcoolică, glaful de piatră al ferestrei și vrejurile de viță-de-vie. Gestul făcut de bărbat cu degetul mic de la mâna dreaptă este o aluzie erotică obscenă. Ea e conexă cu prezența tutunului și a alcoolului (vita voluptuaria). Totul e însă supus curgerii inexorabile a timpului (spărturile și fisurile ancadramentului ferestrei). Depășirea acesteia poate fi în promisiunea învierii (vrejurile de viță-de-vie). Lucrarea dovedește o dată în plus că Van Mieris, prin rafinamentul cromatic și finețea pensulației, trebuie așezat lângă Gerard Dou ca cei mai de seamă exponenți ai așa-numitului detaliu fin, tipic pentru Școala din Leida în a doua jumătate a secolului XVII. Theodor von Frimmel (1894) înscrie tabloul de la Sibiu sub actuala paternitate. Tabloul a fost furat din Pinacoteca Brukenthal în anul 1968 și regăsit după 30 de ani, în 1998, în SUA. Datat centru jos: MDCLVIII (1658).