Descriere: De la primele cuvinte ale textului pe care i-l dedica în catalogul expoziției retrospective Schönfeld de la Ulm, Herbert Pée (1967), afirma că titlul lucrării e greșit si o reintitulează: "Peisaj din Arcadia cu satiri și nimfe dansând" (cf. nr. cat. 8), ca fiind mai potrivit scenei reprezentate. Gustul pictorului german pentru scenele cu caracter antichizant, ce se manifestă și în această lucrare, vădește influența lui Poussin, pe care Schönfeld o asimilează în anii șederii în Italia. Peisajele cu ruine antice din împrejurimile Romei i-au fost principala sursă de inspirație, pentru realizarea cadrului idilic, ce contribuie mult la crearea atmosferei antichizante și poetice a acestui tablou, în care personajele mitologice se încadrează firesc. Gesturile grațioase (ușor teatrale), ale muzelor ca și vestimentația lor sumară, accentuează nota clasicizantă a ansamblului și dinamizează compoziția. Senzația de spațiu vast e amplificată de perspectiva adâncă spre un fundal cu ape și munți, dar mai mult de golul cerului albastru cu nori albi, reflectând în tonalitati de oranj lumina soarelui. Tonalitățile dominante de albastru, alb și griuri ale cadrului peisagistic și accentele de albastru, roșu, galben ale vestimentației muzelor și celor câtorva obiecte și arme din prim-plan dreapta, ca și lumina blândă, "mediteraneană", conferă scenei nota paradisiacă specifică influenței stilului lui Poussin, care se face simțită în această operă datată pe la 1633-1635 (cf. Götz Adriani, 1982). Concepția de tip dramatic a compoziției și siluetele personajelor cu mișcarea lor grațioasă și elegantă, definesc totuși notele personale, o anume originalitate a lui Schönfeld, deosebindu-l de epigonii italieni și germani ai lui Poussin și Lorrain. Tabloul a fost achiziționat de Samuel von Brukenthal și apare menționat în vechiul catalog manuscris de pe la 1800 (Ä.K.) și pe urmă în celelalte două cataloage editate în secolul XIX (1844 si 1893), ca operă a lui Schönfeld, (ca și pandantul său - Muzeul Brukenthal nr. inv. 1056; cf. H. Pée nr. cat. 9 - aflat actualmente la restaurare). Această paternitate e confirmată și de Frimmel (1894) și rămâne neschimbată în cataloagele lui Michael Csaki (1901 și 1909). E. Bénezit menționează lucrarea de la Muzeul Brukenthal în dicționarul său (vol. 7) și ea este comentată și reprodusă și în catalogul întocmit de Herbert Pée cu prilejul expoziției retrospective din 1967 de la Ulm. Götz Adriani în cartea sa (trad. rom. 1982), reproduce lucrarea, considerând-o reprezentativă pentru opera lui Schönfeld.