Tip:
canceu
Titlu:
canceu

Descriere: Canceu cu corpul bombat, gât înalt și zvelt, buză evazată, prevăzut cu o toartă dreaptă. De la nivelul diametrului maxim al corpului până la 3 cm sub buză sunt dispuse patru brâie galbene, zimțate, în relief, lucrate manual, care împart suprafața vasului în registre orizontale. Primul, de jos în sus, prezintă un șir de motive fitomorfe – palmetă cu vârful în jos, intercalat cu motive florale puternic stilizate, redate prin puncte, de culoare albastră. Registrul al doilea prezintă palmete cu vârful în jos grupe câte două, de culoare albastră. În registrul al treilea apare un șir de palmete mici între care sunt intercalate liniuțe verticale, de culoare albastră, în partea de inferioară, iar în partea superioară prezintă un șir de puncte, de culoare albastră. Registrul al patrulea prezintă un șir de palmete între care sunt intercalate șiruri de puncte, de culoare albastră. Registrul al cincilea prezintă un motiv în formă de virgulă, dispus în friză, între care sunt intercalate liniuțe verticale, de culoare albastră. Pe toartă apar ca și decor grupe de linii orizontale, de culoare albastră. Vasul este smălțuit cu smalț plombifer (transparent), fiind angobat și în interior. Culori: alb, galben, albastru.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Etnia/Cultura
sași
Material/Tehnică (text)
lut, angobă albă, coloranți: albastru – oxid de cobalt și galben; smalț plombifer (transparent); modelat la roată, angobare, decorare prin pictare cu pensula și cornul; smălțuire cu smalț plombifer (transparent); ardere oxidantă de două ori.
Dimensiuni
Î: 18 cm; Circumferința: 40 cm; DB: 6 cm; DG: 7,5 cm
Fișă întocmită de
Șerdan-Orga, Daniela-Camelia
Fişă verificată de
Șerdan-Orga, Daniela-Camelia
Nr. inventar
A.1842
Ordin de clasare
2157/08.04.2010 - Tezaur; Poziţia 20 Descarca PDF