Descriere: Opera lui Jan Brueghel cel Bătrân reflectă o schimbare în tratarea picturii de peisaj din jurul anului 1600. Pornind de la peisajul panoramic cu linia orizontului sus, cu preferință pentru verticale și cu o gradare accentuată a terenului, acesta cedează în favoarea celui de șes cu linia orizontului mai jos, cu preferință pentru orizontale și cu terenuri ce se îmbină. Schema coloristică se schimbă de la maron-verde-albastru pentru prim plan, centru și fundal, către o nuanță generală care cuprinde întreaga suprafață. Dacă în opera lui imaginea este în principal convențională, în detaliile componente ale peisajului Brueghel Jan se pot regasi, cu precizie și veridicitate, trăsăturile atent observate ale unei naturi familiare vieții contemporane din Flandra secolului XVI. Concret și indivudualizat, peisajul Brueghel Jan face ca ansamblul să nu poată fi localizat geografic într-un anume loc. Lucrări pandant, "Peisaj cu căruțe" și "Drum la marginea pădurii", cópii de secol XVIII, se circumscriu tipului de peisaj numit de Ertz "peisaj cu spațiu împărțit". În "Drum la marginea pădurii" ochiul privitorului poate să urmărească drumul principal până în îndepărtatul orizont dar și cărările care se bifurcă și se deschid spre alte orizonturi. Ceea ce este diferit la "Peisajul cu căruțe", apropiată ca factură de "Drum de pădure cu călători" de la Metropolitan Museum, New York, este lățimea drumului, numărul redus al copacilor care nu mai formează un "acoperiș" și secțiunea orizontală caracteristică peisajului de șes. Cele două oaze de lumină împart peisajul, o reminescență a "peisajului terasat", și creează impresia de distanță. Dacă traseul drumului pare pierdut, distanța câștigă teren. Câmpia brabansonă cu drumurile ei este animată de prezența căruțasilor, de valonii lui Brueghel ocupați cu munca lor. Sentimentul naturii este puternic la acest pictor care își risipește personajele într-un peisaj panoramic, văzut în perspectiva bird flight view asociată cu optica frontală. Mijloacele picturale folosite de Brueghel au permis obținerea unității atmosferice, un desen ferm și cromatică vie, plină de strălucire. În 1894 Frimmel a schimbat atribuirea anterioară - Pieter Brueghel - menționată în catalogul manuscris al galeriei (Ä.K.), cu Jan Brueghel, remarcând că este vorba de o copie din secolul XVIII. Opinia lui a fost confirmată de Walter Bernt (cf. corespondenței 1967), Yvonne Thiéry (cf. corespondenței 1968) și Jan de Maere (opinie verbală 2000), ramânând valabilă și azi.