Tip:
covor
Titlu:
scoarță

Descriere: Piesă alcătuită dintr-o foaie, franjuri din fire de urzeală înnodate. Decor geometrizant realizat cu motive geometrice și fitomorfe, bazat pe principiul simetriei față de axa longitudinală și al alternanței cromatice, dispus pe chenare și câmp. Compoziție cu câmp limitat de două chenare. Ele sunt mărginite de dinți de fierăstrău simpli. Chenarele au decor floral stilizat: flori de nalbă înconjurate de frunze și boboci, ghirlandă de nalbe legate prin tije drepte și frunze dispuse simetric. Câmpul cu decor dispus transversal față de axa longitudinală: flori de nalbă, crengi, mărgăritar, lalele. Cromatica: grena, alb, verde kaki, albastru, galben, roșu, maron – culori vegetale și industriale.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
români
Material/Tehnică (text)
Urzit și bătut lână, țesut (în război vertical) în două ițe cu urzeală ascunsă, ales cu mâna printre fire, ales curb și Karamani cu găurele, înnodat.
Fișă întocmită de
Georgeta Gavra
Fişă verificată de
Dr. Corneliu Mirescu
Nr. inventar
S.183
Ordin de clasare
2763/29.12.2010 - Tezaur; Poziţia 18 Descarca PDF