Tip:
vălitoare

Descriere: Vălitoare. Ștergar de cap, de formă dreptunghiulară montat pe o bucată de carton luând astfel forma rotundă a capului. Ștergarul croit dintr-o foaie de pânză de casă țesută în 2 ițe, tivită la mașină. Unul din capete nu este vizibil fiind înfășurat pe carton, aferent frunții. Un capăt, vizibil pe spate, prin atârnare și o porțiune în partea dreaptă a capului este brodat cu motive geometrice: linie val, unghi și motive antropomorfe stilizate: inimă; urmează un rând festonat în alternanță cromatică de negru, roz, albastru, maro și galben și apoi un rând cu linie val realizată cu negru. Marginea întărită cu feston negru și garnisită cu dantelă, cipcă croșetată cu iglița în alternanță cromatică de alb și negru. Pe partea aferentă frunții sunt aplicați patru ciucuri din lânică roșie având central câte un fluture. Între pânza ștergarului înfășurată pe carton, în față, lateral dreapta, se observă introducerea unei bucăți de pânză negre de factură industrială. Cromatică: alb (fond), roșu, negru, maro, verde, roz, albastru.


Domeniu
Etnografie
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SIBIU, com. CHIRPĂR, SĂSĂUȘ
Material/Tehnică (text)
Pânză din bumbac, brodată cu arnici, ciucuri din lânică și fluturi, suport din carton, pânză de tip industrial/ țesut în 2 ițe, brodat peste fire, brodat la fir, aplicat, înfășurat, festonat, croșetat, cusut cu mâna, tivit la mașină.
Fișă întocmită de
Elena GĂVAN
Fişă verificată de
Mirela Crețu/ Ilie Moise
Nr. inventar
4343 P
Ordin de clasare
2856/31.12.2015 - Fond; Poziţia 204 Descarca PDF