Descriere: Achiziționat ca operă a școlii italiene de pictură, tabloul "Răpirea Proserpinei" a fost atribuit lui Magnasco de Theodor von Frimmel în 1894, fiind apoi astfel catalogat în toate publicațiile ulterioare ale muzeului. Începând cu deceniul șase al secolului XX, istorici de artă precum Syamken (1965), Franchina Guelfi (1977), Muti, De Sarno, (1994) prin descifrarea conotațiilor simbolice ale Iconologiei lui Cesare Ripa, intitulează "Răpirea Proserpinei", "Triumful Răului". Triumful Răului reprezintă momentul impactului Proserpinei, răpită de Pluto, în carul sau condus de Cerber și Fenice, cu împarația Tenebrelor. Zeița privește înspăimântată la personajele contorsionate spasmodic, cu chipurile devastate de forțele răului ce le posedă. Ele simbolizează Viciile, reinterpretate de dreapta Wolfgang Prohaska (catalogul expoziției retospective de la Milano, 1996). dreapta Prohaska definește Viciile, în succesiunea dispunerii lor de la dreapta spre stânga; Trufia, un bărbat cu diademă pe cap, ține în mâna stânga o oglindă în vreme ce cu dreapta îmbrățișează un păun; Mânia, un bărbat în poziție de atac cu spadă poartă pe creștet un cap de urs fumegând; Voluptatea este ilustrată prin nudul unei femei culcate, într-o poziție lascivă, ce-și cuprinde sânii cu mâinile sub privirile Zgârceniei, o femeie de asemenea nudă, în picioare, în mișcare, ținând mâna stângă pe un lup iar în mâna dreaptă întinsă un săculeț cu bani; urmează în continuare Lăcomia, un viguros nud feminin, într-o mișcare avântată, încadrată de un struț și un porc; în registrul superior Disperarea își smulge părul cu ambele mâini. Exista în această compoziție un dramatism acut, subliniat nu numai prin expresivitatea patetică a chipurilor personajelor ci și prin dinamismul trupurilor, alungite, contorsionate, în mișcare de la dreapta spre stânga, atrase parcă de o forță căreia nu i se pot opune, focul nestins al Infernului. Caracterul integral alegoric al tabloului fac ca această operă, împreună cu "Triumful Binelui" să constituie singurele opere de acest gen din creația lui Magnasco, fiind apreciate, pe bună dreptate, de critica de specialitate, drept capodopere ale artistului, databile în jurul anului 1730. Stilistic și compozițional, "Răpirea Proserpinei" este apropiată de "Triumful lui Bachus" din Muzeul Paul Getty.