Descriere: Pe fundalul unui fragment de peisaj cu castele dominat de cerul ce devine și fundalul compoziției, capul Sfintei Maria se profilează ușor înclinat, cu trăsături regulate, cu o expresie senină dar melancolică. Cei doi copii au trupurile bine redate anatomic, dar au un aer matur, ușor nefiresc au gesturi sugerând dialogul. Cromatica vestimentației Mariei este rafinată, cu pliuri și falduri bine conturate în partea stângă, dar devine opacă și greoaie în dreapta compoziției. Această parte a lucrării apare mult mai stângace în comparație cu restul imaginii, fapt care a determinat în bună măsură îndoielile în privința autenticității ei ca operă a lui Cranach. În ansamblu însă realizarea plastică are caracteristicile operelor de tinerețe ale lui Cranach, când acesta e încă influențat de stilul renascentist italian care a marcat dezvoltarea "Școlii Dunărene". Tabloul provine din Colecția Brukenthal și figurează în catalogul manuscris (Ä.K.) ca operă a unui anonim german, atribuire neschimbată în cataloagele din 1844 si 1893. Th. Frimmel (1894) crede că este vorba de o copie după Cranach cel Bătrân. Primul catalog al lui Michael Csaki din 1901 menționează că ar fi vorba de o lucrare elaborată în atelierul lui Cranach cel Bătrân, apoi același Csaki, în catalogul din 1909 o consideră operă autentică a lui Cranach cel Bătrân. Între timp, în 1903, tabloul participase la retrospectiva Cranach de la Erfurt, unde a fost considerat mai întâi ca operă personală a lui Cranach, care ar fi fost executată pe la 1509-1512, după cum se afirma într-o scrisoare din arhiva Muzeului Brukenthal, semnată de Oscar Döerig, președintele expoziției, expediată Magdeburg în 25.11.1903. Apoi însă, O. Döering, în catalogul expoziției, editat în 1905 împreună cu Georg Voss, consideră că tabloul de la Sibiu este o lucrare de atelier realizată înainte de 1520. Tot cu prilejul expoziției de la Erfurt, tabloul din Muzeul Brukenthal a fost cercetat și de Max J. Friedländer și Jakob Rosenberg, care comparându-l cu lucrările de la Altemburg și Amsterdam ale pictorului german, au tras concluzia că ar fi o realizare de atelier, concluzie reluată și în lucrarea lor din 1932. Specialiști români ca E. Schilleru (1954) și G. Oprescu (1960) menționează tabloul cu aceeași atribuire. Reluând cercetările și afirmațiile anterioare, Tinca Tarangul de la Muzeul Brukenthal corespondează cu Walther Scheidig de la Weimar, care se raliază părerii exprimate de Friedländer și Rosenberg - lucrare de atelier - și confirmă datarea 1518-1520. Obținând fotografia lucrării din Altenburg (aflată la Amsterdam în colecția Birbaum), și a celei din colecția ducelui de Weimar (aflată la Wallraf-Richartz-Museum din Köln), opere cu care (la Erfurt), lucrarea de la Sibiu fusese comparată și i se găsiseră oarecare asemănări. Tarangul scrie în studiul său (1966), că vechea atribuire (lucrare de atelier) e corectă. Mai adaugă și argumentul lipsei semnăturii cu dragon aplicată de Cranach pe lucrările autografe. Teodor lonescu de la Muzeul Brukenthal, în studiul despre Renașterea germană (1967), rămâne și el la ideea că este vorba de o lucrare de atelier. În monografia pe care o dedică lui Cranach, Adina Nanu (1972) reia analiza tabloului și citând-o pe Tinca Tarangul, confirmă concluzia acesteia. Cu prilejul unei expoziții de pictură și gravură Cranach, organizată la București (1973), Werner Schade și Hans-Joachim Gronau (autorii catalogului), comentând lucrarea din Muzeul Brukenthal și discutând afirmațiile lui Friedländer și Rosenberg, afirma că: "Tabloul din Sibiu, una dintre cele mai expresive imagini ale Madonei la Cranach, a fost considerată depreciativ ca o lucrare de atelier." Concluzia lor suna apoi: "O reprezentare aproape identică din Londra (42,5 x 29,2) a fost socotită de Dieter Koepplin ca nefiind originală. Tabloul din Sibiu este categoric mult mai aproape de original dacă nu chiar identic acestuia" (p.57). Opinia noastră este că tabloul, restaurat (ca și majoritatea celorlalte din Colecția Brukenthal între 1896-1899) de către Eduard Gerisch de la Academia din Viena, în 1897, a suferit unele retușări și mici modificări. O altă intervenție sumară între 1985-1986 în laboratorul Muzeului Brukenthal, a constatat că într-adevar în 1897 s-au efectuat operațiuni de curățire a fundalului, retușări, o spălare a verniului și repictări, apoi o refacere parțiala a suportului de lemn și revernisarea cu un verni pe bază de colofoniu. Este probabil ca starea de prezentare a părții drepte a tabloului, precum și alte detalii realizate mai stângaci să se datoreze restaurării mai vechi (1897), restaurarea nouă (1985-86) mai sumară, neînlăturâdu-le, ci mărginindu-se la o nouă consolidare a suportului de lemn al tabloului, curățirea vechiului verni și a depunerilor de impurități și praf, apoi revernisarea lui. La o restaurare de ansamblu a lucrării s-ar putea descoperi noi detalii care ar aduce eventuale lămuriri și - de ce nu - poate confirmarea autenticei paternități a lui Cranach cel Bătrân.