Descriere: La începutul secolului al XVII-lea, pictura de peisaj a avut ca sursă de inspirație lucrările lui Pieter Brueghel cel Tânăr, fiind o narațiune vastă și clar structurată. Fiecare fapt ilustrează viața de zi cu zi, succesiunea anotimpurilor care devine un eveniment iar acesta trebuia narat asemeni unei povestiri. Viața era într-o osmoza cu natura iar trasatura caracteristică era nota pitorescă. Iarna, anotimpul unei încetiniri a vieții în natură, a deschis spiritului artistic flamand ocazii pentru călătorii reale sau imaginare, deloc nostalgice ci pline de vitalitate. Localitatea Tervuren și pădurea Soignes focalizau interesul multor peisagiști din Flandra iar figura cea mai proeminentă a școlii de la Bruxelles a fost Denis van Alsloot. Acesta a avut meritul de a aborda concepția peisajului panoramic, o caracteristică a școlii bruxelleze, concepție abordată frecvent în imaginile hibernale. Tipul de compoziție, în peisajul flamand din secolul al XVII-lea, s-a caracterizat prin ridicarea liniei orizontului și degajarea prim planului în favoarea unei scene vaste cu personaje numeroase, pline de viață. Pentru realizarea iluziei de adâncime spațială folosită de peisagiștii Renașterii și preluată de urmașii lor în secolul al XVII-lea, flamanzii au folosit axul spațial oblic. O mare atenție a fost acordată atmosferei cu lumină rece ce cade pe larga întindere a satului. Dacă rolul cerului este limitat, o deosebită atenție este acordată luminii ce se dispersează uniform pe întreaga compoziție. Contrar lui Coninxloo care a căutat unificarea compoziției prin aceeași tonalitate, Alsloot a rămas fidel convergenței a trei tonuri, cu nuanțe ce migrează cu ușurința între ele. Pictorul nu folosește culori intense sau saturate. Cerul este bleu-cenusiu iar soarele revarsă o lumină difuză. Cu toate acestea ochiul este în căutarea liniei orizontului, fiind îndreptat asupra vectorilor, ai structurii bird flight view, pentru ca apoi să se oprească asupra personajelor pline de viață, în surprinderea câtorva ipostaze, precum cea a vânătorului și a recuzitei sale, a tăietorului de lemne sau a secvențelor hibernale amuzante. Anecdota nu lipsește în narațiune și multe din aspectele ei, spre exemplu femeia care alunecă pe gheață, preia paradigme bruegheliene ce amintesc de astfel de episoade. Imaginea oferită de Alsloot este cea a unei naturi familiare vieții contemporane, cu problemele concrete ale omului și existenței sale terestre, redată cu o admirabilă veridicitate în nuanțele cromatice locale. Originalitatea pictorului constă tocmai în transcrierea simplă și veselaă, fără lirism a narațiunii. Peisajul de iarnă a fost catalogat de Csaki (1909) ca aparținând lui Jakob Grimmer (?), probabil datorită atmosferei specific bruegeliană. Cu toate acestea lucrarea este monogramată (D.A) și foarte aproape de stilul pictorului Denis van Alsloot, după cum opiniază Yvonne Thiery. Succesiunea planurilor, asocierea perspectivei plonjante cu optica firească sunt argumente care ne conduc spre acest artist. Semnat dreapta jos cu monogram: D. A Provenienta: colecția Samuel von Brukenthal.