Tip:
scoarță
Titlu:
păretar

Descriere: Piesă alcătuită dintr-o foaie, franjuri din fire de urzeală înnodate. Decorul geometric, antropomorf (puternic geometrizat) și scheomorf este dispus pe chenare și câmp. Compoziție cu câmp limitat, la margini, de două borduri, pe laturile lungi și chenar. Bordurile, foarte înguste sunt simple, fără decor. Chenarul de lângă câmp, mai lat, este decorat cu motivul «hora» alcătuit din siluete antropomorfe legate prin «mâini» realizate din romburi legate. Pe câmp apar zece registre transversale alcătuite din câte trei pistornice cu v-uri și cruci în interior, alternate cromatic. Ele sunt separate de registre cu câte trei «piepteni». La unul din capete decorul câmpului se termină cu două șiruri de piepteni, iar la celălalt cu pistornice. Cromatica: negru, vernil, galben, roșu, beige, alb, maron deschis – culori vegetale.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
Români
Material/Tehnică (text)
lână; urzit păr răsucit, bătut lână, țesut (în război orizontal) în două ițe cu urzeală ascunsă, ales cu fire întrepătrunse, înnodat.
Fișă întocmită de
Georgeta Gavra
Fişă verificată de
Corneliu Mirescu
Nr. inventar
S24
Ordin de clasare
2674/02.12.2013 - Tezaur; Poziţia 4 Descarca PDF