Descriere: Jan van Goyen a urmat într-un anume sens recomandările pictorului și teoreticianului artei Karel van Mander care spunea că pictorii de peisaje ar trebui să-și îndrepte atenția spre drumurile cu călători și călăreți, casele oamenilor, orașele, râurile și canalele, să ilustreze viața cu problemele ei. Imaginea satului, cu drumuri și piețe animate, ipostaziind viața comunității a fost doar unul din subiectele adordate de van Goyen într-o perioadă timpurie. Motivul drumului de țară, cocioabele din lemn dărăpănate, vegetația săracă, personajele risipite pe ici pe colo, cu munca sau cu statul la taclale sunt clișee cunoscute la van Goyen, ilustrate și de lucrarea pusă în discuție. Peisajul și stafajul sunt în echilibru: natura și omul cu tot ceea ce a creat el, sunt văzute nu ca opuse ci ca un tot, o lume în care sunt incluse atât detalii familiare cât și orizonturi necunoscute. Imaginea este plină de atmosferă și transmite sentimentul distanței; oamenii stau puțin unii cu alții, să schimbe o vorbă, pentru ca apoi să-și continue fiecare drumul în direcții diferite, o aluzie simbolică la natura neliniștită a omului. Schema compozițională este axată pe diagonala ce urcă spre linia orizontului, care este situată mai sus, acordând puțin spațiu cerului și fenomenelor lui, concentrând astfel atenția asupra activităților terestre. Acest peisaj, alături de lucrarea pandant "Sat olandez cu râu" din Pinacoteca Brukenthal, a fost realizat în perioada în care artistul a adoptat o paletă monocromă pe bază de brunuri, sepia, de verde întunecat, propice impresiilor lirice, exploatând efectele de clarobscur. În catalogul manuscris al colecției Brukenthal (Ä.K.) este făcută mențiunea caă lucrarea achiziționată aparține școlii neerlandeze iar catalogul din 1844 și ulterior Csaki (1901 si 1909) fac trimitere la arta lui Jan van Goyen, ca urmare a descoperirii restului de semnătură. Semnat și datat: F. [Go]? 1615.