Tip:
canceu
Titlu:
canceu

Descriere: Canceu cu corpul bombat, gât înalt și buza mărită, prevăzut cu o toartă dreaptă. De la nivelul diametrului maxim al corpului până la punctul de pornire al gurii sunt dispuse patru brâie maro, în relief, care împart suprafața vasului în registre orizontale, dublate de câte două linii circulare de culoare verde. Primul registru, de jos în sus, prezintă motive geometrice: grupe de câte trei semicercuri formate din trei linii - două linii marginale de culoare albastră și o linie maro în interior - în care sunt redate linii mici verticale, linii mici șerpuite și cercuri, de culoare albastră. Între semicercuri sunt amplasate motive geometrice: lineare, curbilinii și puncte de culoare albastră. În al doilea registru apar motive geometrice dispuse în triunghiuri, de culoare albastră, cu motive florale intercalate și un motiv fitomorf. Al treilea registru prezintă motive fitomorfe: frunze care alternează cu motive geometrice: linii mici orizontale suprapuse așezate în ordine descrescândă. Al patrulea registru cuprinde grupe de motive geometrice: linii spiralate, linii mici verticale, și puncte. La gură sunt amplasate două linii circulare, de culoare verde. Pe toartă apar ca decor grupe de linii orizontale mici, de culoare albastră. Vasul este smălțuit cu smalț plombifer (transparent). Vasul este angobat în interior. Culori: alb, maro, verde, albastru.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Etnia/Cultura
sași
Material/Tehnică (text)
lut, angobă albă, coloranți: albastru – oxid de cobalt, maro și verde; smalț plombifer (transparent); modelat la roată, angobare, decorare prin pictare cu pensula și cornul, smălțuire cu smalț plombifer (transparent), ardere oxidantă de două ori.
Dimensiuni
Î: 25,5 cm; Circumferința: 43 cm
Fișă întocmită de
Ancuța MOCAN
Fişă verificată de
Șerdan-Orga Daniela-Camelia / Totszegi Tekla
Nr. inventar
A.1882
Ordin de clasare
2093/02.03.2012 - Fond; Poziţia 6 Descarca PDF