Tip:
icoană pe sticlă
Titlu:
Sf. Haralambie

Descriere: Piesă alcătuită din icoana propriu-zisă, ramă și dos la ramă alcătuit din patru scânduri dispuse orizontal. Icoana prezintă scena legării ciumei de către Sf. Haralambie și a salvării cetății în acest mod. Haralambie este prezentat în obișnuita imagine (în picioare, înveșmântat în haină, mantie și omofor, carte sfântă, aureolă, binecuvântând): calcă în picioare ciuma. Ciuma are chip de om și trup de animal. Scena este încadrată de un portal cu arcadă decorat cu o linie în val si frunze stilizate. Fondul prezintă flori din puncte în interiorul arcadei și în exteriorul acesteia o puzderie de stele albe și roșii. Scena este mărginită, pe trei laturi, de draperii cu bricuri. Temele religioase sunt transformate într-o compoziție de artă populară.


Domeniu
Etnografie
Datare
primul sfert al secolului XX
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
București
Material/Tehnică (text)
sticlă; culori tempera; lianți (ulei de in, clei de oase); soluții de fixare (oțet, albuș de ou, fiere de bou); foiță de aur; lemn.Pictură pe dosul sticlei, în tehnica “în oglindă”; contururi trase cu pensula după izvod; pictat cu pensula; foiță aplicată;
Dimensiuni
rama: H = 3,5 cm; LA = 4,5 cm
Fișă întocmită de
Georgeta Gavra
Fişă verificată de
Corneliu Mirescu
Nr. inventar
74822
Ordin de clasare
3834/14.10.2016 - Fond; Poziţia 43 Descarca PDF