Tip:
curea bărbătească
Titlu:
Șerpar

Descriere: Curea lată de formă dreptunghiulară, ornamentată cu motive geometrice. Piesa este compusă dintr-o bucată de piele prevăzută cu un buzunar în partea dreapta cu clapetă îngustă în formă de dreptunghi cu colțișori și ținte pe margine. Buzunarul se închide cu două capse dispuse pe clapetă. Câmpul buzunarului este încadrat într-un chenar format dintr-o linie în val. În interiorul chenarului șerparul este stanțat cu anul ”1936”. Piesa se închide cu ajutorul a 3 catarame (situate în dreapta) și 3 curele (limbi, situate în stânga). În partea aferentă spatelui, în zona superioară colțișori cu ținte; restul câmpului este ștanțat cu decor geometrizant, chenar format din două linii în val dispuse vertical, la margini; două linii în val cu puncte dispuse orizontal încadrează o bandă din două linii drepte de asemenea orizontale și central un șir de linii scurte în zig-zag redate vertical, liniar și uniform. Corpul șerparului este descusut. Cromatică: brun.


Domeniu
Etnografie
Datare
1936
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. BRAȘOV, com. MOIECIU, MOIECIU DE SUS
Material/Tehnică (text)
Piele de bovină; încheiat cu cânepă; decor cu capse, metal/ tăbăcit, croit, ștanțat, perforat, cusut cu mâna.
Fișă întocmită de
Elena GĂVAN
Fişă verificată de
Mirela Crețu/ Ilie Moise
Nr. inventar
1526 P
Ordin de clasare
2856/31.12.2015 - Fond; Poziţia 260 Descarca PDF