Tip:
sculptură
Titlu:
Sfântul Petru

Descriere: Personajul este Sfântul Petru, la vârsta senectuții, redat frontal. Chipul cu trăsături ușor stilizate, este încadrat de un păr buclat, mustață și barbă. Trupul este acoperit cu o rasă și o togă prinsă pe umărul stâng, ambele cu chenar decorativ pe margine, tratate plastic prin jocul faldurilor, ușor aplatizate în zona bustului și cu volume orizontale, verticale și semicirculare, de la talie spre partea inferioară. Ambele brațe sunt îndoite, mâinile împreunate, realizate din volume mari geometrizate. În mâna dreaptă ține legătură de chei a porții Raiului. Întreg ansamblul este marcat de o dinamică plastică dată de verticala togii, dispusă pe latura stângă și continuată, dincolo de talie, de o serie de falduri în arc frânt. Lucrarea este amplasată pe un soclu îngust, pe care se poate citi inscripția: S.Petrus. Expresivitatea feței, realizată din câteva linii, degajează o stare de liniște și seninătate, dar și forță. Prin calitățile sale estetice și stilistice, aparținând ariei goticului, lucrarea poate fi considerată creația unui atelier de factură central europeană.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1/2 sec. XV
Școală
Atelier central european
Material
piatră
Material/Tehnică (text)
piatră; cioplire; șlefuire
Tehnică
cioplire; șlefuire
Nr. inventar
11998/S89
Ordin de clasare
2529/25.02.2003 - Tezaur; Poziţia 5 Descarca PDF