Tip:
pictură
Titlu:
Împărăteasa Maria Theresia
Autor:
Meytens, Martin van

Descriere: Tabloul este pandant al celui care-l reprezintă pe Împaratul Franz I (nr.inv.737) și a fost menționat prima dată în catalogul manuscris, întocmit în jurul anului 1800 (Ä.K.) ca operă a lui Martin Meytens. Catalogul din 1844 îl înscrie tot ca aparținând lui Marin Meytens. Lucrarea, executată (ca și pandanta sa), în nota fastuoasă și cu ostentația specifică portretului de curte, este caracteristică pentru stilul portretisticii aristocratice a lui Meytens și pentru gustul epocii. Fizionomia și gestica retorică a personajului, decorația fastuoasă a costumului și cromatica în armonii de tonuri luminoase, strălucitoare, plasează lucrarea în perioada de maturitate a creaței pictorului, când acesta adoptase moda și caracteristicile specifice portretisticii rococoului francez. Împărăteasa e reprezentată în ținuta de gală, într-o costumație bogată în mătăsuri, dantele, brocarturi și blănuri scumpe. Atitudinea plină de siguranță și gestica amplă, dau portretului un accent oficial și impunător, de suveran important și puternic. Cromatica cu armonii de contraste luminoase în care e reprezentată Maria Theresia, apoi tonurile închise ale fundalului ce sugerează un interior, reliefează pregnant prezența împărătesei. Figura e fardată, întinerită, părul pudrat, vestimentația încărcată de perle și bijuterii, de podoabe redate amănunțit. Alte detalii ale cadrului și chiar gesturile puțin artificiale și ostentative ale personajului, pun în evidența titlurile imperiale, însemne ale puterii, coroanele și sceptrele de pe masă aurită din stânga. Astfel lucrarea în ansamblu capăta o atmosferă festivă, însă, în ciuda neîngăduitei asemănări pe care pictorul o dovedește, figura augustului personaj păstrează o notă convențională, fără a dezvălui caracteristici personale sau trăsături de caracter. La sfârșitul secolului al XlX-lea, în catalogul din 1893, e încadrat la "școala lui Meytens", rămânând cu această atribuire și în primul catalog raționat editat de M.Csaki în 1901. În catalogul lui Csaki din 1909, tabloul e reatribuit lui Meytens, iar lexiconul Thieme-Becker (vol. XXV, 1931), îl menționează ca operă de Meytens aflată la Muzeul Brukenthal. În studiul despre pictura austriacă din Colecția Brukenthal, I. Frunzetti și T. Jonescu (1959), comentează pe scurt lucrarea, afirmând pe Meytens ca autor. Tot ca pânză executată de Meytens, Brigitta Lisholm îl datează în jurul anului 1745, anul încoronarii lui Franz I de Lotharingia ca împărat alături de Maria Theresia. B. Lisholm comentează atent tabloul atât în studiul din 1962, cât și în monografia pe care o dedică lui Meytens în 1974. În monografie (nr.cat. 6 și nr.cat. 37), sunt comentate și reproduse alte două portrete pandante ale perechii imperiale ("în mărime naturală"), executate în același an, 1745, cu care tablourile de la Sibiu au certe asemănări, astfel încât nu poate fi exclusă ipoteza că portretele bust de la Muzeul Brukenthal ar fi prime variante ale acestor tablouri, azi aflate la Germanische Nationalmuseum, Nürnberg. V. Mureșan comentează portretul în studiul din 1977 (Revista muzeelor) și în cataloagele editate în Japonia în 1979 și 1995.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1754
Material
ulei pe pânză
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză; pictare
Tehnică
pictare
Fișă întocmită de
Tudoran-Ciungan, Maria Olimpia
Nr. inventar
738
Ordin de clasare
2506/20.01.2003 - Tezaur; Poziţia 20 Descarca PDF