Tip:
pictură de șevalet
Titlu:
Peisaj olandez
Autor:
Voorlaet, V. (în registrul inventar: Verolait ?)

Descriere: Peisaj citadin olandez, cu clădiri de o parte și de alta a unui canal înghețat. Spre centrul lucrării, la malul apei, se văd doi plopi desfrunziți, iar într-un plan mai îndepărtat un pod din piatră. Pe gheață, de o parte și de alta a podului, adulți și copii, de diferite condiții sociale, cu sănii sau patinând. O familie este însoțită de un câine. În partea dreaptă, chiar lângă pod, este ancorată o barcă, iar în plin plan, chiar pe gheață, se vede o femeie care îndepărtează cu mătura zăpada așternută peste gheață. Nu departe de aceasta, pe mal, o femeie rezemată de parapetul canalului discută cu un bărbat care împinge o roabă. Tot în dreapta, o altă discuție, între un personaj care stă în ușa unei case și un altul, aflat în fața treptelor care duc spre aceasta. O femeie urcă pe treptele de la colțul aceleiași clădiri, care permit accesul spre malul canalului. Compoziție grandioasă, bine structurată, în tonuri reci, dominată de griuri verzui și roșietice, cu accente de negru, roșu, ocru și albastru, care înviorează lucrarea. Suprafețele de ocru roșcat ale clădirilor din partea dreaptă a lucrării echilibrează cromatic tonurile reci dominante, încălzind atmosfera, creând impresia unei iluminări mai puternice a malului respectiv, susținută și de reflexele zăpezii așternute pe sol, pe gheață și pe acoperișuri. Semnat și datat stânga jos, cu litere cenușii: V. Voorlaet 81.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1881
Școală
Școală olandeză (în registrul inventar: școală flamandă)
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Dimensiuni
540 x 770 mm (în registrul inventar: 54 x 77 cm)
Fișă întocmită de
Alexandru SONOC
Fişă verificată de
Valentin Lucian Mureșan
Nr. inventar
2898
Ordin de clasare
3882/02.11.2016 - Tezaur; Poziţia 48 Descarca PDF