Tip:
talger

Descriere: Talger sgrafitat, smălțuit (așa zis de Kuty) ce amintește de vechea ceramică bizantină. Are formă tronconică, mai întinsă decât în cazul străchinilor, cu fund plat, pereții aplatizați, buză rotunjită. Vasul are un decor deosebit, elaborat, ce prezintă o compoziție cu temă bahică. Este vorba de trei persoane, desenate artistic în tehnica sgrafitării, doi bărbați și o femeie. Unul dintre bărbați și femeia, participă la o degustare de băutură, în timp ce celălat bărbat cântă la vioară. După ținută, personajele fac parte din vechea administrație austro-ungară, ce a stăpânit teritoriul Bucovinei în perioada respectivă. Tabloul central este întregit și de o fereastră, pictată foarte elaborat. Registrul superior al talgerului, are desenat un decor geometric alcătuit din linii frânte ce formează un joc de triunghiuri, mai mari și mai mici intercalate de un șir de inimioare. La marginea buzei vasului se află trasate două linii circulare drepte, care de altfel se regăsesc și în despărțirea celor doi regiștri ai vasului. Din punct de vedere cromatic, fondul vasului este alb-sidefiu, elementele decorative fiind pictate cu pensula și cornul, în tonuri de verde, maro și galben.


Domeniu
Etnografie
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SUCEAVA, RĂDĂUȚI
Material/Tehnică (text)
lut galben, frământat, dospit, modelat la roată, uscat, ars de două ori, smălțuit, oxidant, sgrafitat
Dimensiuni
I 5,5 cm
Fișă întocmită de
Focșa Ovidiu
Fişă verificată de
Focșa Ovidiu
Nr. inventar
1886
Ordin de clasare
3400/26.11.2020 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF