Tip:
pieptar
Titlu:
pieptar femeiesc

Descriere: Tipologic piesa se înscrie în categoria cojoacelor scurte, ușor cloșat cu clini sub braț, cu decolteu, fără mâneci, un buzunar, deschis în față, nasturi din sticlă și ciucuri din lână. Peste cusături sunt aplicate fâșii de meșină. Cusătura de piele are rol decorativ dar ea întărește linia de croi, locul de îmbinare a pieilor. Decor geometric și floral stilizat dispus pe piept, și spate. Fața decorată cu două registre transversale, la marginea piepților, alcătuite din vrejuri cu flori, tablă de șah, romburi, dreptunghiuri, flori. La buzunar este plasat un motiv compact din rozete, flori și inscripția. Pe restul feței, la colțuri apar buchete. Clinii sunt decorați cu pătrate cu motive similare cu cele de pe piepți. Marginile de la decolteu, mâneci și la poale sunt marcate de semicercuri, punct. Cromatica: alb, roșu, verde, negru, galben, grena.


Domeniu
Etnografie
Datare
1887
Etnia/Cultura
români
Material/Tehnică (text)
blană de oaie, piele, meșină colorată, mătase, sticlă, lână; tăbăcit, tăiat, găurit, ștanțat, turnat, cuțit, presă, potricală, broderie pe « scris », aplicații de paiete și meșină colorată
Fișă întocmită de
Georgeta Gavra
Fişă verificată de
dr. Corneliu Mirescu
Nr. inventar
T5645
Ordin de clasare
2652/24.10.2011 - Tezaur; Poziţia 78 Descarca PDF