Tip:
cămașă
Titlu:
cămașă cu poale

Descriere: Cămașă tip carpatic (”de-a ’ntregul”), compusă din mai multe bucăți de pânză – câte 2 pentru față și spate - încrețite în jurul gâtului și fixate pe o bentiță (guler). Mânecile sunt foarte lungi și largi, din câte o foaie și jumătate, cu altiță adăugată și strânse pe manșetă. Gura cămășii se află pe mijlocul feții, iar poalele sunt croite din aceeași bucată de pânză cu “ciupagul”, având ca particularitate, introducerea unui clin sub “gura cămășii” . Decor: amplasat pe guler, piept, spate, mâneci și lateral, pe toată lungimea cusăturilor de îmbinare a foilor de pânză (la spate). Pe mâneci, decorul respectă structura tipică: altiță, încreț, 2 râuri și un registru pe manșete. Pe piept, flancând “gura cămășii” sunt realizate 2 benzi verticale, iar pe spate, două benzi similare, mărginesc linia de îmbinare a mânecilor. Motive geometrice și vegetale, puternic stilizate: pe guler, romburi, pe crețuri este aplicată o bentiță decorată cu motive geometrice, pe altiță un grupaj de nouă registre de motive geometrice - S-uri,- despărțite prin câte „un șabac mic” cu zig-zag. Încrețul, este realizat dintr-o rețea de romburi concentrice, iar râurile se compun dintr-un grupaj de zig-zaguri, diferențiate ca mărime și cromatică; aceeași compoziție este și pe manșete. Pe piept și pe spate, motive vegetale, iar de-a lungul cusăturilor, mici elemente vegetale, geometric stilizate. Cromatica: pânză groasă albă, broderie cu arnici roșu-vișiniu și mătase crem.


Domeniu
Etnografie
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX
Tezaur / Ansamblu
Costum femeiesc
Etnia/Cultura
români
Loc de descoperire
jud. Gorj
Material/Tehnică (text)
Material: bumbac,arnici, mătase vegetală - procurate din comerț. Tehnică: pânză de casă țesută în 2 ițe, croit, asamblat manual cu punct de tighel, încrețit la gât, brodat cu arnici, cu punct în cruce, peste fire, drug, contur, tighel, “șabac” și peste
Fișă întocmită de
Deca Roxana
Fişă verificată de
Ișfănoni Doina
Nr. inventar
III 9600
Ordin de clasare
2303/16.07.2009 - Tezaur; Poziţia 6 Descarca PDF