Tip:
pictură de șevalet
Titlu:
Cele trei Parce
Autor:
Popp, Mișu

Descriere: Scenă mitologică reprezentând cele trei Parce, într-o compoziție piramidală. Central, în picioare, semi-nud, cu drapaj de voal din dreptul taliei, este plasată cea mai tânără dintre femei. Este blondă și e pieptănată cu părul prins la spate și, în jurul capului, două cosițe împletite ce pornesc din față, din cărare. La încheietura brațului stâng ține o furcă de tors, din care toarce un fir pe care îl întinde între mâini. În stânga compoziției șede cea mai învârstă. Are capul acoperit cu o eșarfă cafenie. Fusta are aceeași culoare, cămașa e albă. În dreapta compoziției, plasată ceva mai sus, tot șezând, orientată 1/3 înspre stânga, este femeia de vârstă mijlocie, cu părul de culoare închisă, pieptănat cu cărare și prins la spate, înveșmântată după moda antică, într-o ținută prinsă pe umărul drept, brun roșcat cu o intervenție de alb perlat la corsaj. Fond neutru, în cafeniu și griuri colorate.


Domeniu
Artă plastică
Datare
a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Școală
Școală românească
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Fișă întocmită de
Mesea, Iulia
Fişă verificată de
Mesea, Iulia
Nr. inventar
1531
Ordin de clasare
2313/06.05.2014 - Fond; Poziţia 13 Descarca PDF