Tip:
pictură
Titlu:
Răpirea Proserpinei
Autor:
Aachen, Hans von

Descriere: Lucrarea de față reprezintă una din operele cele mai interesante ale cunoscutului pictor german, în care influența manierismul italian târziu se face benefic simțită atât în diversitatea și expresivitate gesturilor personajelor cât și în cromatică. Compoziția deschisă și tensiunea sugerată de încleștarea dintre Pluto și Proserpina sunt elementele ce prefigurează efecte ale Barocului. Personajele numeroase, având fizinomii destul de bine diferențiate, impun atenția cuplului Pluto-Proserpina. Prin direcționarea în sensuri opuse a mișcării celor două personaje se creează o contradicție plină de dramatism. Tonurile închise de verde-oliv ale fundalului subliniază personajele și dinamismul scenei. Nudul Proserpinei, puternic evidențiat prin lumină și plin de senzualitate, se remarcă prin execuția îngrijită, apropiată de cea a maeștrilor venețieni, pe care Acheen îi admira mult. Carul de cvadrigă a lui Pluto, vestimentația însoțitoare Proserpinei, precum și cele 2 coloane din stânga compoziției sunt elemente de recuzită esențiale, prin care pictorul compleatează cadrul ambiental, sugerând antichitatea ca moment al evenimentului. Unele stângăcii apar în redarea fizionomiilor însoțitoarelor Proserpinei care privesc prea pasive scena răpirii ca spectatoare, nu ca protagoniste. Lucrarea a figurat încă de la început ca operă a lui Aachen fiind astfel menționată în catalogul manuscris (A.K.) al colecției (întocmit în jurul anului 1800), apoi atribuirea este păstrată în cataloagele tipărite în 1884-1993. Theodor Fremmel, în scrierile sale asupra Colecției Brukenthal în 1894 reconfirmă paternitatea lui Aachen asupra tabloului. În cataloagele sale din 1901 și 1909, Michael C. Saki păstrează neschimbată această atribuire. Th. Ionescu, fost custode al Galeriei Brukenthal, la un studiu atent al lucrării descoperă pe roata carului lui Pluto inițialele H.V.A. și anul 1589, publicând descoperirea în studiul său din 1966 (Revista Muzeelor) și comentând din nou tabloul în studiul privitor la renașterea germană, din 1897. Păreri comunicate de alți specialiști în vizite de stiudiu și documentare la Muzeul Brukenthal n-au pus la îndoială apartanența lucrării la opera lui Hans von Aachen.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1589
Material
ulei pe pânză
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză; pictare
Tehnică
pictare
Dimensiuni
ramă 126x167x7,5 cm
Fișă întocmită de
Tudoran-Ciungan, Maria Olimpia
Nr. inventar
1
Ordin de clasare
2506/20.01.2003 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF