Tip:
dalmatică
Autor:
necunoscut

Descriere: Dalmatica este confecționată dintr-un brocart greu de mătase, țesut cu fire metalice aurii într-o abundență de motive vegetale, ale căror contururi sunt pronunțate cu fire de mătase vișinie. Complexitatea modelului țesăturii este spectaculoasă. Tipic renascentistă, compoziția decorativă a preluat ultimele vestigii ale desenului gotic, cu sinuozitatea frunzei și tulpinii de acant – ce oglindește parcă măiestria artei unui meșter orfevrier –, pe care o combină cu dispunerea ritmică a patru variante ale motivului fructului de rodie și anume: reprezentarea acestuia ca un mugur ce răsare printre frunze, ca o floare de ciulin cu petalele închise, ca un fruct de ananas și respectiv, similar florii de lotus chinezești. Elaborarea tiparului decorativ și perfecțiunea tehnicii de țesere sunt identificabile cu arta meșterilor florentini din ultimul sfert al secolului al XV-lea. Formă dalmaticei este trapezoidală, cu mânecile prinse pe linia umărului; în părțile laterale este tivită cu o panglică lată de mătase aurie. În partea dorsală, de pe fiecare umăr atârnă – prins în șnur subțire de mătase răsucită – câte un ciucure dublu din mătase (unul roșu cu albastru, celălalt roșu cu verde), susținut fiecare de câte un nod sferic din argint aurit.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
ultimul sfert al secolului al XV-lea
Școală
Atelier florentin
Loc de descoperire
Sibiu
Material/Tehnică (text)
brocart de mătase aurie; fire metalice aurii; mătase roșie; țesut
Fișă întocmită de
Daniela Damboiu
Fişă verificată de
Daniela Damboiu
Nr. inventar
AD. 242
Ordin de clasare
2314/27.04.2016 - Tezaur; Poziţia 4 Descarca PDF