Tip:
corn
Titlu:
corn de praf de pușcă

Descriere: Formă naturală cu trei ramuri: un "gât" cu un diametru mai mare, două "picioare" inegale la diametru, un "piept" de grosimea gâtului. Decorul este amplasat pe fața și lateralele cornului. Frontal și central, pe pieptul cornului, este desfășurată o rozetă cu opt brațe antropomorfe, punctate interior, sugerând o oarecare dinamică. Rozeta are în centru o cruce și este înconjurată pe trei laturi cu motivul horei. Câmpul rozetei este delimitat superior de o friză îngustă cu dinți de lup și semicercuri punctate iar inferior, spre picioarele cornului, cu două frize cu dinți de lup. Înspre gura cornului, deasupra rozetei, este dispus motivul crucii drepte, punctată interior. În două table, pe fiecare picior este prezent același motiv al horei. Delimitările inferioare sunt făcute prin frize simple alcătuite din linii orizontale. Pe flancuri întreaga zonă ornamentată este închisă cu două registre înguste, dispuse de-a lungul întregului corn, alcătuite din semicercuri punctate, alăturate, dispuse față în față și despărțite median de o linie. Cornul are două belciuge pentru prinderea curelei. Picioarele sunt înfundate cu dopuri de lemn prinse în cuie de corn. Gura cornului are rupte parțial orificiile pentru cuiele capacului, acesta din urmă lipsind.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Etnia/Cultura
maghiari
Loc de descoperire
jud. Cluj, com. NĂDAȘ, NĂDAȘ
Material/Tehnică (text)
Cornul de cerb a fost prelucrat prin tăierea cu fierăstrăul a celor trei ramuri ("gâtul" și două "picioare"). Curățat pe interior prin răzuire, cornul a fost șlefuit pe părțile exterioare cu piatră, uns cu seu și lustruit cu cârpă. Ornamentat prin incizar
Fișă întocmită de
Petac, Silvestru
Fişă verificată de
Goia, Ioan Augustin Dorin
Nr. inventar
7858
Ordin de clasare
2682/24.11.2010 - Tezaur; Poziţia 7 Descarca PDF