Descriere: M. Csaki (1909), după o sugestie a lui T. von Frimmel (1894), atribuie tabloul sibian lui Jan Davidsz de Heem, paternitate menținută și de T. lonescu (1964). I. Berström (corespondență, 1966) propune ca autor pe Joris van Son, atribuire mentinută și în Dialogul artelor (1981-1982). Fred Meijer și Jan de Maere (opinii verbale, 2000) propun din nou paternitatea lui J. D. de Heem. Până la elucidarea definitivă a acestei chestiuni a paternității, remarcabilă ni se pare decriptarea semnificațiilor iconografice. Lucrarea din colecția pinacotecii sibiene prezintă frapante similitudini iconografice cu piesele intitulate "Ghirlanda cu fructe" și "Sf. Mihail" (semnată, datată 1657) și "Ghirlanda cu fructe" și "Fecioara cu pruncul" de Joris van Son, ambele de la Muzeul Prado din Madrid. Toate aceste trei tablouri relevă, în esență, glosarea unui pattern de tip Daniel Seghers, reperele florale fiind - firește - înlocuite cu cele fructifere. Cheia principală a lecturii iconologice, anume dihotomia in bono-in malo, e redevabilă, vom opina, configurării celor doi heruvimi (altoreliefurile din partea superioară a cartușului de piatră), al căror comput digitalis (exprimat de poziția antitetică a aripilor) face trimitere la disjuncția imanență-transcedenscență. Fără îndoială, deoarece e și conexă scenei biblice din partea centrală a numitului cartus, primează lectura in bono: cei doi heruvimi și grupurile de fructe au drept liant iconic spice de grâu și vrejuri de viță (promisiunea învierii). Heruvimii pot fi înteleși și ca genii funerare (frunzele de viță care îi flanchează sunt marcate de semnele timpului pedepsitor). La tranziența inexorabilă a elementelor pământești pot face aluzie și fluturii prezenți, dar, in bono, ei pot simboliza sufletele care urmează a fi mântuite. In bono, așadar, strugurele e un simbol euharistic, cireașa un fruct al Paradisului, nuca o aluzie la sacrificiul lui Christos prin Răstignire, piersica și pepenele un îndemn la moderație, castanele, cu învelișul lor țepos, o trimitere la Patimile lui Christos. In malo, reperele fructifere în speță piersicile, strugurii, prunele și pepenele taiat - fac referință la păcatul luxuriei. Desigur, din perspectiva binomului intenția artistului - comprehensiunea spectatorului primează lectura in bono, lectura unei baroce glorificatio de tipul celor cerute de preceptele din scrierile lui Ignațiu de Loyola.