Descriere: Povestea satirului și a țăranului, bazată pe Fabulele (LXXIV) poetului grec Aesop (secolul VI a.Chr.), a constituit un subiect frecvent abordat de poeți, pictori și gravori. Prima ediție, în limba latină, a fabulelor lui Aesop care a aparut în Olanda a fost publicată în 1472 la Utrecht. La Bruges a apărut prima versiune a lui Edewaerd de Dene cu ilustrațiile realizate de Marcus Gheeraerts în 1567. În secolul XVII povestea satirului a fost spusă din nou, printre alții, de La Fontaine în "Fables", de Vondel în "Vorstelijke Warande der dieren" din 1617 și reprezentată adesea în pictura olandeză din secolul al XVII-lea. Jacob Jordaens (München, Alte Pinakothek), Jan Steen (Haga, Museum Bredius), Matthias Stom (Viena, Galerie Sanct Lucas), Barent Fabritius (Bergamo, Accademia Carrara) au surprins acest episod. Popularitatea subiectului a fost legată de posibilitatea artiștilor de a portretiza personaje mitologice în ambianța vieții rustice. J. von Sandrart în "Academie der Bau-, Bild- und Mahlerey Künste" din 1675 menționează o pictură "... din fabulele lui Aesop despre cum un satir face cunoștință cu un țăran în padure și îl însoțește pe acesta la locuința sa, numai să se odihnească, când îl vede pe țăran suflând atât cald cât și rece din gură; o lucrare excelentă, ulterior gravată în cupru de Lucas Vostermann". Dacă povestea lui Aesop se desfășoară în plină iarnă, scena din lucrarea lui Jan Liss pare a se petrece toamna. Lipsa geamului, brâul de frunze de la mijlocul satirului, îmbrăcămintea relativ subțire a copilului și a soției țăranului sunt câteva elemente care fac trimitere la toamnă mai degrabă decât la iarnă. Evocarea unei atmosfere senzoriale, într-un cadru rustic, pare a fi mai importantă aici decât veridicitatea poveștii. Satirul aflat în vizită la familia de țărani, nu-și poate ascunde mirarea observându-l pe stapânul casei, la început, suflând în mâini ca să se încălzească și ulterior în lingura de lemn să-și răcească supa. Cel care "suflă" atât cald cât și rece nu este considerată persoană de încredere. Având sentimentul că este dus de nas, satirul nu dorește să mai ramână în această companie și se ridică să plece. Jan van Liss nu numai că ilustrează o veche fabulă dar o și pune în relație cu pictura de gen și sfera mitologică. Satirul, divinitatea din mitologia greacă, a fost integrat în ambianța unei famili olandeze, cu obiecte rustice caracteristice. Povestea din fabula lui Aesop, cu semnificație alegorică și intenție didactică este un îndemn la adresa persoanelor false care pot fi prietenoase și apropiate la un moment dat, iar apoi își manifestă răceala și comportamentul reprobabil. Acest amestec de mit și scena de gen, trecut și prezent, fabula și morala a fost inițial creat de Rubens.