Descriere: Ilustrativă pentru subiectul propus, lucrarea redă în prim plan imaginea unei fetițe îngenunchiate ce culege primele flori ale primăverii. Tabloul a fost achiziționat ca operă a școlii italiene de pictură, cunoscând în timp atribuiri spectaculoase legate de numele lui Tițian (1844) și apoi de cel al peisagistului olandez Jan van Cossiau. Numele lui Jan van Cossiau a fost indicat de Frimmel (1894) în baza unor presupuse analogii între tabloul de la Sibiu și câteva peisaje aflate în colecțiile castelelor Schönborn Wiesentheid și Gaybach în Bayern. Sub atribuirea Jan van Cossiau tabloul va figura și în catalogul Csaki (1909) ca și în toate evidențele muzeului Brukenthal până în 1990. În acel an M.O.Tudoran a organizat o amplă expoziție "Caravaggismul în colectia de pictura europeana a Muzeului Brukenthal" etalând lucrarea în discuție, împreună cu celelalte trei opere atribuite aceluiași Cossiau, sub paternitatea unui pictor italian (la acea dată încă anonim) de Seicento, având certitudinea nonapartenenței respectivelor patru compoziții ilustrând anotimpurile, sferei de creație a unui pictor olandez. La această opinie a contribuit în mod decisiv analiza factorilor stilistici, tipologici relevanți pentru peisajul italian de Seicento și mai cu seama posibilitatea analizei comparative cu două peisaje semnate de Jan van Cossiau existente în depozitul Pinacotecii Brukenthal, opere cu care cele patru anotimpuri nu au nici un element comun, dimpotrivă diferențe radicale, structurale, atât în compoziție, cât și în tratarea subiectelor, în paleta cromatică. Am exclus astfel fără ezitare numele lui Cossiau ca autor al ciclului celor patru anotimpuri, sugerând după câțiva ani de studiu ca posibilă paternitate numele lui Andrea Celesti, prin identificarea în bibliografia studiată (în biblioteca Fundatiei Giorgio Cini, Veneția, 1992) a unor trăsături specifice manierei acestui pictor, între acestea notabile sunt tipologiile personajelor și factura de redare a peisajului și arhitecturii; un mod particular de a dizolva contururile muntoase la orizont, o anume specificitate a arhitecturii, case din cărămidă sau piatră (între care sau lângă care apare nelipsită moara) și a redării trunchiurilor arborilor cu striații puternic reliefate.